… bobocii nu se numără. S-or fi numărând ei cândva, da’ cine mai are timp să observe? În schimb, se pregăteşte ditamai rucsacul de 20 de kg ce urmează a fi aruncat în spate, mâine dimineaţă devreme, când se îngână ziua cu noaptea şi de pornit spre cucerirea unor piscuri înalte. Ălea de toamnă de data asta. Munţii Ţibleş.
Mda, după două zile de delegaţie într-un post diferit, cu oameni diferiţi şi probleme diferite, după două zile pline, cu veşti bune şi altele mai puţin bune, cu îndemnuri către noi orizonturi şi uşi trântite în nas, a venit vremea de purces din nou la drum, cale lungă, să-i ajungă, vorba poveştilor. Să vedem… tura în Rodnei, din iunie, m-a stors de vlagă şi m-a supus la un efort fizic extrem. Tura ce începe mâine e destul de asemănătoare… poate reuşesc să mă întorc mai puţin epuizată.
Aşadar, pentru voi azi a început timpul de repaos, de relaxare şi odihnă dinaintea noii săptămâni ce vine… la mine e taman pe dos dar nu-i bai. Sănătoşi să fim că le-om duce pe toate. Sau nu? Hmm. Când mă gândesc la rucsacul încărcat care mă aşteaptă… parcă aş prefera ca pe unele să le ducă alţii. Dar nu-i de ales, nu? Pe munte, eşti tu cu tine, cu ale tale. Vrei să ai, cari. (ei, să nu vă închipuiţi, înafară de strictul absolut necesar nu e loc în bagajul meu de nimic)
Aşadar, să aveţi nişte zile frumoase, de ne-toamnă încă, totuşi, c-are ea destulă vreme să tot vină şi să ne acopere cu vălurile-i ruginii. Toate bune!
….
Că tot vorbeam de boboci, ia uitaţi-vă cum demonstrează Puştiul, la un an şi două luni, că bărbaţii iubesc telecomanda! 
[youtube=http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&v=W0jA3DwXjqM&NR=1]
Două’j dă kile?! Aman, aman! De ce nu te aşezi tu frumuşică (să nu zic “frumuşel”
) lîngă puştiu’, să butonaţi voi la telecomandă din confortu’ fotelniţei? Tulai, ce Sisifă te faci cu bună ştiinţă…
Da’ ştiu că tu după al tău gînd faci mereu, aşa că ce mai tura-vura: distracţie plăcută, poze multe şi în special mare atenţie unde pui picioru’! Baftă şi week-end fain!
Măi, de fapt erau vreo 15, aşa au zis coechipierii…
Dar tot mi s-a părut de o sută… mai ales la coborâre…
Aşa o să zică şi el sau o zice că mă-sa e dusă, pe coclauri, la propriu şi la figurat?
Hmm, cu telecomanda nu prea sunt prietenă… ce mai tura vura, mama mea e super… zice un cântecel de-al puştiului…
Bine, noi ştim că mă-sa e dusă… da’ nedusă…
Acu’ nu ştiu ce-o gîndi el – depinde dacă-l duci şi pe el sau nu. 
Sa ai parte de o zi faina si sa ne aduci poze! Cred ca plecare pe munte reprezinta prilejul ideal sa lasi lumea si implicit problemele, undeva in urma! Zambeste Frumusico, si mergi tot inainte!
- Tare simpatic Pustiul !!!
Le laşi, că n-ai ce face, efortul mare te rupe de altceva… şi apoi sunt atâtea cărora trebuie să le faci faţă pe munte încât inevitabil te deconectezi de celelalte…
Da, e simpatic el de fel…
Sper că şi tu eşti bine, curajoaso!
Distractie frumoasa, loredana!
asteptam sa ne incanti cu povesti frumoase si poze la fel de frumoase din drumetie!
Hmmm… cam aşa cum m-a încântat pe mine ploaia deasă şi măruntă?
A fost bine. Tare bine.