Discipolul spune: ‘Sunt deznădăjduit. Ce ar trebui să fac?’ – ‘Încurajează pe alții‘, îi răspunde Maestrul.
E ceea ce mi-a scris cineva, ca și comentariu, pe facebook, cu ceva vreme în urmă… Și apoi, tot la asta m-am gândit. Mi-am dat seama că, de cele mai multe ori, e ceea ce mă readuce pe mine pe linia de plutire. Desigur, Puștiul mi-e lianul de salvare, țărmul rațiunii mele dar, de cele mai multe ori, ceea ce mă motivează pentru a putea continua - nu oricum, ci cu sens – e implicarea în alte activități, în proiecte, în lucruri făcute cu și pentru alți oameni. Și vreau și mă străduiesc, să fiu alături de cei din jur, care ar putea avea nevoie de mine.
Nu știu dacă vreodată voi simți că am făcut destul, că am făcut ceea ce trebuia făcut și rezultatele vor fi cu adevărat cuantificabile, dar, măcar aș vrea să am certitudinea că am încercat, că m-am străduit, că am reușit să nu mă văd doar pe mine și zona mea de confort îngustă, ci și în jur, oamenii, lumea, cu toate problemele ei. Că nu mi-a fost drumul prin viață trecere banală, insipidă, simplă existență.
Toți oamenii pe care-i întâlnesc și se apropie, într-un fel sau altul, mă învață câte ceva despre mine însămi. Unii mă învață despre toleranța mea la energia negativă pe care o transmit cei din jurul meu. Alții mă învață despre entuziasmul care există în interiorul meu și pe care nu-l conștientizez mereu. Unii mă învață despre limite, alții despre depășirea lor, dar nici un om pe care mi-e dat să-l întâlnesc și să parcurgem un drum sau măcar niște pași împeună, nu trece prin viața mea fără să mă învețe ceva. Cel mai mult apreciez când întâlnesc oameni care-mi spun – Loredana, viața este despre a fi alături de alți oameni, despre a ajuta, a aduce un plus valoare lumii în care trăim, iar atunci când reușesc să învăț de la astfel de oameni, mă simt ca un tren deraiat, repus pe șine, pe direcția lui bună.
Desigur, nu am răspunsuri la întrebări despre rosturi, despre motivele pentru care lucrurile se întâmplă într-un anumit fel, nu am răspunsuri la nesfârșitele de ce-uri… dar simt că, măcar uneori, reușesc să înțeleg că unele lucruri nu depind de mine, că altele trebuie lăsate în voia lor, să-și facă jocul, că uneori e greu și să renunți, nu doar să continui, că drumul merge înainte, chiar dacă uneori mai ocolește câte puțin.
Dacă nu poți pentru tine, fă pentru alții. Încerc.
