betie | Loredana Ionescu

Coniac. Şi apă. Vermut. Prea dulce. Coniac. Cârcei prin suflet. Coniac. Şi apă. Şi coniac. Şi arsuri pe gât şi bulgări de ne-împăcare crescând în stomac. Şi coniac. Şi apă. Şi apă. Şi apă. Şi tăcere înafară şi urlete-n mine.

Parfum de femei dezlănţuite. Nebunie. Sâni fremătând a dor crunt de libertate. Fuste scurte, scurte, scurte. Picioare înfierbântate-ntr-un dans nebun al nevoii de evadare. Din sinele de zi cu zi. Suflete îmbătate de iluzia anormalului devenit pentru o clipă normal.

Învârtite de Maramu’. Şi Gaga. Dansează nevastă pe masă. Eternul Cătălin Crişan şi Dacă pleci. Joc. După pui de moroşan. Şi vals fals a la Baia Mare. Şi dance, şi latino, şi country, şi manele. Şi de ieri, şi de azi. Şi pentru vechi, şi pentru noi.

Şi zâmbete pe buze. Tristeţile unui sfârşit nesfârşit de lume revărsate-n priviri. Şi gânduri aiurea scrijelind sălbatic prin minte. Conştientizare a faptului că alcoolul nu spală, nu şterge, nu schimbă. Ca leoaica lui Nichita, ţi le-aruncă pe toate în faţă, înfingându-ţi colţii de gheaţă ai raţiunii direct în beregată. Necruţător. Fără posibilitate de a te feri, a te ascunde sau preface. Că e altfel decât e.

Nu. Nu poţi să fugi. Nu poţi să fugi de tine.

” Iti ineci amarul in bautura, zice o vorba ” – de ce-o fi zicand asa cand, in realitate, bautura nu face decat sa-ti amplifice amaraciunea?

Nu imi place gustul de alcool. Am incercat, de-a lungul timpului, sa-l “consum”, cand simteam nevoia de-o evadare printr-o betie, sub diferite forme – vin, bere, vodka, tequila, gin, vermut, whisky, cognat, lichior – insa n-am reusit niciodata sa ma imprietenesc cu gustul lui. Intre noi, a fost mereu o relatie intensa dar efemera – asa, ca un foc mistuitor care arde pe cat de puternic pe-atat de repede. Te incalzeste si-poi lasa in urma lui o cenusa trista si apasatoare. L-am turnat pe gat cu forta, impotriva simturilor care-l respingeau – vroiam doar sa ma imbat. Si l-am urat. Am incercat sa invat sa-l descopar, sa-l savurez servindu-l in inghitituri mici – sec sau in felurite combinatii. Si l-am urat.

Cu Martini alb am avut o relatie speciala. Credeam ca “l-am gasit” – ca e gustul care-mi impaca si dorinta de euforica stare de ebrietate si papilele-mi gustative atat de sensibile. Si-a fost o relatie ce parea a fi de durata si chiar promitatoare… Totul pana-ntr-o noapte fatala… noaptea calduroasa de august cand, sub cerul greu de stele, pe-o banca pierduta intr-un colt de parc, singura insotitoare mi-a fost o sticla de Martini. Pe care l-am baut cu o viteza uluitoare, in 20 de minute, de parca o sete cumplita ma ardea pe dinauntru. Nu vroiam sa inteleg ca focul ce ma mistuia pe mine nu putea fi stins cu alcool. Ce-a urmat dupa golirea sticlei e deja istorie. Cert e faptul ca de atunci relatia noastra s-a terminat – nu-i mai suport nici macar mirosul.

Alcoolul si cu mine suntem, clar, incompatibili. Cand ma incapatanez – pot sa numar pe degete cam de cate ori intr-un an – sa-i arat ca pot sa-l inving, se razbuna pe mine si ma tine la distanta multa vreme. Si-mi zambeste, de-acolo, ironic.
Am incercat sa-l atrag, si ieri, ca aliat de partea mea. Ca sprijin in indiferenta pe care, cu grija, am cultivat-o. Insa mi-a fost potrivnic. Inca de la prima inghititura mi-a lasat in gura un gust mai amar decat insasi amaraciunea ce-mi salasluia in suflet. Am vrut sa ma imbat dar alcoolul n-a vrut sa-mi intre-n vene.
M-a lasat, si el, singura.

Loredana Ionescu

Tag Archives: betie

Evadări, şi iluzii, şi alcool, şi ne-uitare…

Cu şi fără…