Și, ca să nu pară totul chiar așa de gri pentru că, de fapt, în realitate nici nu sunt așa ci e doar percepția mea deformată din cauza mai multor… cauze, zic mai bine să scriu despre lucruri mai drăguțe. Și cochete. Și colorate. Și făcute cu drag și îndemânare. De mâini magice și suflete senine.
Mă bucură mult faptul că domeniul handmade capătă tot mai mult credit, că i se recunoaște tot mai mult valoarea și, zi de zi, par să fie tot mai apreciate lucrușoarele făcute manual, unicate, personalizate.
Am admirat mereu talentul și îndemânarea și mi-aș fi dorit să am înclinație spre ceva anume, dar cred că nu degeaba sunt stângace, am două mâine ne-drepte. Cu atât mai mult apreciez și mă înclin în fața celor care reușesc să dea formă ideilor, pasiunii, să creeze lucruri frumoase, adeseori impresionante.