Gata, un sfert de an s-a dus. Ne-au mai rămas trei. Să le trăim din plin, să ne umplem viața cu trăiri care să se transforme în amintiri numai bune de ținut de cald în zile reci. Luna care tocmai s-a încheiat ieri, aprilie, de primăvară autentică adică capricioasă, a fost una aparte pentru mine. Una de disciplină. Mi-am propus, în ultima zi a lunii martie, zi de praznic catolic, ca de a doua zi să scriu în fiecare zi ceva pe blog și, în același timp, să încep o dietă. Prima reală din viața mea.
Kilogramele în plus nu au fost întotdeauna o problemă pentru mine. În copilărie, adolescență și până pe la 20 de ani am fost extrem de slabă. Lungă și slabă. Nu purtam fuste pentru că aveam picioarele slabe și strâmbe. Eram complexată rău din cauza asta. Apoi, viața haotică de student, cu mese pe apucate, cursuri alternate cu ore de muncă, m-au schimbat un pic, cam atât cât trebuia ca să am încredere în mine. Câțiva ani, a fost ok, mă simțeam confortabil. Odată cu sarcina, însă, lucrurile au luat-o razna și tendința mea de îngrășare, oare de unde instaurată, și-a făcut de cap. Cu vreo 20 de kilograme. De vreo 12 am reușit să scap abia după ce Marc a împlinit un an, într-un timp relativ scurt, înfometându-mă. Ajunsă la o greutate un pic mai decentă, m-am împăcat cu situația și mi-am zis că mai bine de-atât nu (mai) poate fi. O vreme, anii ăștia, am tot oscilat, două – trei kilograme în jos, apoi puse la loc și tot așa.
Anul acesta, însă, după revenirea din Italia, nu mi-a plăcut deloc de mine în pozele de-acolo. Deloc. Și mi-am zis că trebuie să fac ceva. Așa, fără prea multă încredere în hotărârea mea, în rezultate, în toate. Și totuși, fără păcăleală, pe 1 aprilie i-am dat drumul. Drastic. Am redus porțiile de mâncare, mullllttt. Am renunțat total la pâine, făinoase, paste, orez, ulei, grăsimi, cartofi, zahăr, dulciuri, ciocolată, înghețată etc. Timp de o lună nu am cedat deloc, excepție a făcut duminica de la Cluj când, pentru că am servit un cheese cake, am sărit total peste o masă, ca să echilibrez, nu am mâncat nimic seara după ora șapte, nu am băut sucuri, nu am consumat fast food sau chestii de ronțăit/pierdut vremea.
Ce-am mâncat, în schimb? Cereale integrale fără zahăr – furaje, altfel spus. Sâmburi de nucă, migdale, stafide. Iaurt degresat. Carne de pui gătită la grătar. Șuncă. Salate. Și iar salate. Multe salate cu salată verde, ridichi, ceapă. Brânză slabă. Ciuperci. Ouă. Lapte slab. Mere. Portocale. Ananas. Morcovi. Spanac. Kiwi. Și apă. Atât de multă apă cât să-mi ajungă pentru un an întreg.
Rezultatul? O lună de dietă și cinci kilograme și jumătate mai puțin. Un rezultat care pe tot parcursul lunii m-a ambiționat și m-a motivat să continui. Și tare-mi pare bine c-am făcut-o. Dincolo de faptul că mă simt mult mai bine în pielea mea, că pot să îmbrac haine care să și arate frumos pe mine, m-am și obișnuit să mănânc mult mai puțin, cantitativ și mult mai sănătos, calitativ. Și vreau să continui, să mai las în urmă câteva kg, vreo trei, să fiu slabă, na, cum n-am fost de mulltt.
Adevărul e că nu-i ușor. Restricțiile alimentare mi-au luat mult din energie, simt nevoia să dorm mai mult, să lenevesc mai mult dar încerc să compensez mâncând alimente care să-mi fie de folos, vitaminizante, energizante, să-mi ocup timpul implicându-mă în cât mai multe activități – da, pregătirile pentru SkirtBike îmi sunt de ajutor acum. Și e bine. Sport nu-mi prea place să fac (sâc!) și în afară de mersul – măcar acela regulat – pe bicicletă și ceva jogging sporadic n-am făcut nimic, știu că mi-ar fi de folos dar… ar trebui să mă oblige cineva.
Disciplina nu e tocmai punctul meu forte. Nu pe termen atât de îndelungat. Am tendința s-o las baltă dacă nu sunt motivată. Și scrisul pe blog mi-a dat puțin bătaie de cap, nu din cauză că-mi lipsea dorința de a scrie, ci din cauza timpului, nu-mi mai ieșea să le împac pe toate. Dus copil la grădiniță. Muncă. Scos copil de la grădiniță. Muncă. Pedalare de după amiază cu Puștiul. Activități casnice, gătit etc. Alergătură pentru SkirtBike. Alte mici activități. Net. Etc. Și nevoia de somn, multă, multă. Nu-mi ieșeau toate la socoteală, nicicum. Dar am reușit și asta-mi dă sentimentul că, dacă decid să fac ceva și sunt statornică, rezultatele apar. La timpul lor, în felul lor.
Așadar, urați-mi baftă în continuare și, desigur, dacă aveți sfaturi pentru mine, privitor la alimentație, sunt binevenite. Mai ales dacă-s idei despre cum aș putea să trec de Paște fără să mă apropii de platourile cu de toate…
