Tăcerea care doare

 Posted by on Saturday, 4 February 2017  Add comments
Feb 042017
 

Nu vorbele rănesc cel mai tare. Câteodată doare mai mult tăcerea. Tăcerea care țiuie în urechi și în suflet. Tăcerea care naște balauri cu capete fioroase care cresc la loc imediat ce-au fost retezate. Tăcerea care însingurează și învăluie în amărăciune. Tăcerea – comă emoțională.

Tac mult. De când mă știu, cu sau fără intenție clară, alegere conștientă sau instinctiv, am învățat să tac. Să tac mult și să tac greu. Și sunt o războinică, se știe. Deși situațiile de criză și certurile îmi stârnesc anxietate, tot nu sunt o pacifistă. Între pace și dreptate, mi-e greu să aleg pacea. O pace a neîmpăcării cu mine însămi. Mă războiesc pentru ceea ce cred că are sens și nu predau armele decât după multă, extrem de multă rezistență, combinată cu ofensivă. Că deh, cea mai bună apărare e atacul, nu?

Și tac. Tac defensiv. Și tac ofensiv. Uneori tac pentru că simt nevoia să mă apăr și să mă închid într-un colț al minții al meu și numai al meu (și-al balaurilor care jubilează în capul meu), alteori tac pentru că am senzația că mi-e singura armă posibilă și știu și văd că are efect, că e un cuțit ascuțit pe două părți. Tac mult. Mă închid în mine și țes acolo, în buncărul de tăcere, realități absurde, paralele cu prezentul pe care-l trăiesc. Și tăcerea, ahh, tăcerea doare și funționează. Mă doare pe mine, îi doare pe ceilalți. Tăcerea înveninează întotdeauna ambele părți.

Natura umană e o afacere tare păguboasă, dar cred că nu e niciodată prea târziu să învățăm despre comunicare. Poate de-asta am nevoie de masterul în PR și comunicare pe care-l fac, cine știe?!

(mă dor niște tăceri pe care n-am răbdare s-ajung să le înțeleg, e drept. niște drumuri pe care le văd că duc într-o direcție, dar orizontul îmi pare prea îndepărtat să-l pot accepta ca realizabil. și viața îmi servește lecții și eu mă împotrivesc, deh, trăim vremuri despre rezistență, și-n afară, și-n interiorul nostru.)

Like 1 blogger likes this
avatar

  3 Responses to “Tăcerea care doare”

  1. Tăcerea este, de cele mai multe ori, doar o reacție naturală la un comportament neglijent din partea cuiva, atunci când comunicarea cu acel cineva este imposibilă. Ai aruncat o vorbă urâtă, nemeritata și ești închis la orice răspuns,, e normal să provoci tăcere. Nu cel care tace, în asemenea situații, are probleme de comunicare și nu el invenineaza. Veninul a fost deja inoculat de mușcătura primordială.

  2. Nerostite cuvinte …; atat de vii! scrijelind in carne-trup si-n suflet-minte, durere, neputinta dar si speranta de a fi intelesc, iertat, iubit …

Lasă un răspuns: