Pe mine m-aștepta azi în cutia poștală un plic ce-a venit tocmai din Franța, eu îl aștept acum pe Puștiul ce-a făcut o scurtă vizită la bunici, cu biscuiții lui preferați și mai e exact o lună până împlinesc apocaliptica vârstă de 33 de ani.
Biscuiții aceștia-s absolut geniali, vă spun sincer. De când mi-a dezvăluit “complicata” rețetă o prietenă, sunt favoriții Puștiului care nu e amator de prăjituri ci de chestii sărate. Așadar, sunt biscuiți din trei ingrediente. Brânză, unt, făină. În cantități egale. Eu pun brânză de burduf în amestec cu brânză telemea. Se frământă, se decupează cu ce e la îndemână (noi facem armate de omuleți, și-acum și puzderie de steluțe) și se dau la cuptor cam 20 de minute, la foc moderat. Sunt geniali. Au un singur defect. Dacă te apuci să mănânci, te oprești cam greu. Și nu-s tocmai pentru dietă.
Roșcățico, mulțumesc frumos, frumos. N-am desfăcut plicul, l-am pus pe masă și zâmbesc aruncându-i câte o privire. Unul dintre lucrurile care-mi dau un sentiment aparte și-mi bucură așa de special sufletul, e să primesc scrisori/vederi de la oamenii de departe… N-o să-l desfac o vreme, mi-e drag așa cum e, cu timbrul pe el, dovadă a drumului lung pe care l-a parcurs…
Așadar, peste o lună împlinesc 33 de ani. Mi se pare o vârstă de-a dreptul cumplită, dar degeaba mă împotrivesc, vine. Și trece. Asta e. Plănuiesc să mă prefac, în ziua aia, că-s anii mai puțini, încă nu știu sigur dacă o să-mi iasă, mai am nevoie de niște confirmări.
Dar, zău că ar fi ceva care mi-ar plăcea tare mult! Să primesc, de ziua mea, plicuri cu scrisori, felicitări, vederi, orice-ar fi, doar să-mi umple cutia poștală! Să-mi râdă sufletul la fiecare nou plic găsit. Ce ziceți, m-ajutați? Eu vă las adresa, la pagina mea de descriere, și voi îmi puneți câteva cuvinte pe o foaie și mi le trimiteți, de-acord? Dar fără să-mi ziceți dinainte dacă-mi faceți bucuria asta, că mi-e tare dor de surprize… E drept că mi-aș dori să primesc 33 de plicuri, ar fi de-a dreptul genial și aș dansa de bucurie… dar să știți că mă mulțumesc cu oricâte, și cu trei puse lângă încă trei, să fie 33 cum zice Puștiul. Deci? 14 ianuarie să fie?
Franţa – hm, vine vacanţa! Reţeta ca reţeta, biscuiţii ca biscuiţii, foc moderat-am înţeles, dar omuleţii ăia, forma de tăiat, e de milioane! Şi, până una-alta, până să împlineşti vârsta aia ce ţi se pare de-a dreptul purşisimplu, ce zici, vii şi tu, luni-16, pe platou, în centru, ora 10,00 a.m., să împodobim cu oameni bradul? (detalii sunt şi pe pagina oraşului, şi pe cea a CNVL).
Păi, aș veni, dacă n-ar trebui să fiu la birou lunea la ora 10 dimineața…
Ma bucur mult ca a ajuns si ca iti place
.
.
Am sa tin minte si daca reusesc sa gasesc de munca luna viitoare iti trimit munti de ciocolata, e divinaaaaaa ciocolata de aici
ei, să nu fie munți, că-s tare greu de dus kilogramele în plus!!!
câteva cuvinte într-un plic hrănesc suflet şi salvează fizicul…
mulțumesc mult, azi am deschis-o, nu m-am mai abținut! mulțumesc!!!
14 ianuarie? Eu sunt în 11.
Îmi place dorința ta, dar… adresa? 
ehehe, e o onoare că împărțim aceeași zodie… deși, eu, doar accidental, că m-am născut la șapte luni, absolut firesc să-mi fie puțin dragă iarna, când eu sunt o primăvăratică!!!
adresa, e…
Pai si eu ar fi trebuit sa ma nasc in Ianuarie , dupa legea firii , insa m-a adus barza la 7 luni , ca si pe tine si am aterizat pe capul alor mei in 15 Noiembrie
ha, deci eu am venit cam atunci când trebuia să vii tu, mijloc de ianuarie… ahh, grăbitele astea!!!
Pai cam asa ….asa mi-a dat si mie la socoata pe degete!
Hmm. Eu ar fi trebuit să mă nasc la 14 luni, să fie perfect. Mai, adică.
Las, să fim sănătoși!
33 de ani e o varsta minunata. Nu astepta sa treaca ca sa te uiti in urma si sa-ti dai seama de asta. Uita-te acum in ochisorii pustiului, umple-ti sufletul cu rasul lui, umple-ti mintea cu vorbele lui, fa-ti o lista a binecuvantarilor si o sa intelegi cat de bogati iti sunt cei 33 de ani. Nimic nu e mai trainic decat asta, in rest toate vin si trec. Pup!
Si nu uita sa lasi adresa aia la contact, da?
ei, ultimii patru, cinci ani au fost de-asemenea măsură încât mai degrabă aș zice că am trecut prin ei irosindu-i, trăindu-i diferit de ceea ce-mi imaginam… și acum mi-e greu să las în urmă regrete, să înțeleg maturitatea vârstei ăsteia și să o accept…
mulțumesc!!!
Ehe, adresa… Da, aici e o problemă: ce te faci dacă te trezeşti la uşă cu niscai cititori de-ai blogului, pofticioşi după biscuiţii tăi…?
Auzi, deschide plicul ăla degrabă că poate-i un bilet cîştigător la Loto şi expiră data înscrierii!
no, biscuiții s-au cam topit, ghinion! dar să vină, găsesc eu ceva…
Fo coadă de mătură pe schinare…
Banuiesc ca branza trebuie sa fie macar putinel cu zer,ca sa se lege faina cu untul…Ou nu se pune? Ies ca niste saratele ? Stiu ,sunt intrebacioasa , dar nu ma poci abtine
Buna ideea , am notat!
In alta ordine de idei: esti mai mica cu 12 ani decat mine….daca tu la 33 te simti baba , eu ar trebui sa ma simt dinozaura?
Am notat adresa ta…. hihihihihihihihihihihihiiiiii…..
Ana, nu pui nimic altceva, se leagă tare bine de la brânza de burduf… nimic, nimic altceva, brânză, unt (merge și Rama) și făină. Neapărat, toate în cantitate egală… am uitat să zic?
deci, 200 gr din fiecare pentru o porție bună!!!
Da, știu ce zici… dar, tot sunt mai mare cu 12 ani decât vârsta mea cea mai frumoasă…
Ooooo , pai atunci este simplu : 200 cu 200 cu 200….cred ca fac o probeala diseara
Mna , stai asa : vrei sa spui ca suntem de-o varsta?
Io am 10 ani ,la creier , cateodata 17….dar 45 nici un caz 
Fizic da , am 45…ca au inceput sa-mi spuna pustanii tanti….
bun, regulă – musai să spui cum au ieșit!!!
ahh, și pe mine mă salută copiii cu sărumâna, dar de vreo zece ani deja, deci nu-i ăsta strestul…
Promit sa te anunt cand fac , pun si poze , promit!
In seara asta am facut zumba si nu mai e rost de cocareala…
Unde ar trebui sa ajunga plicurile alea?
în cutia poștală?
adresa e la pagina despre mine…
Eu mai am 2 luni si schimb prefixul! Ma ingrozeste chestia asta, ma face sa ma simt batrana si un pic dezamagita, fiindca viata mea nu e deloc asa cum imi imaginam eu ca o sa fie la varsta asta!
Mi-am notat reteta, chiar e simpla, sper sa-mi repar cuptorul si sa o incerc!
Știi? Mă tot gândesc la asta… tot cerem ce nu avem, ne imaginăm că doar ceea ce ne lipsește ne-ar putea face fericiți, etc. Că ceea ce ne imaginăm că ar fi bine, așa ar și fi. Dar, care-i garanția? Cine spune că după ce primim ceea ce cerem, ne e și bine?
Cred că singura soluție ar fi să ne acceptăm așa cum suntem.