„Dumnezeu nu ne dă oamenii pe care îi vrem; El ne dă oamenii de care avem NEVOIE… ca să ne ajute, să ne rănească, să ne părăsească, să ne iubească şi să ne transforme în persoana care am fost destinaţi să fim.” – mi s-a scris într-un mail, aseară, şi citisem şi eu, pe net, pe undeva, cândva.
Azi nu vreau să scriu despre lucruri triste.
Azi vreau să scriu despre oameni frumoşi.
Oamenii speciali care apar în viaţa noastră – pentru un timp îndelungat sau pentru unul mai scurt – pentru a schimba ceva în bine. Oameni care au puterea să scoată la iveală lucrurile bune din noi.
Mi se spune că întâlnirea cu un om are întotdeauna un rost. Poate nu e acela pe care l-am vrea noi, poate lucrurile nu se întâmplă aşa cum am vrea noi dar rostul sigur există. Poate că are nevoie de timp pentru a ni se dezvălui, poate nu-i înţelegem întotdeauna subtilităţile, poate… dar e acolo. Şi e chiar important.
Am avut, de-a lungul anilor, şi am, în continuare, parte de oameni frumoşi. Unii au trecut fulgerător prin viaţa mea, alţii au rămas timp mai mult. Mi-aş dori doar să mă fi bucurat mai mult de ceea ce-am trăit şi să fi plâns mai puţin pentru ceea ce s-a terminat. Să fi înţeles mai uşor că importante sunt momentele şi lucrurile care ne leagă de oameni şi nu ceea ce ne desparte de ei.
Oamenii frumoşi mi-au făcut daruri incredibile. M-au ţinut de mână şi m-au învăţat să trăiesc. Să mă bucur de clipe. Şi de apropiere.
Oamenii frumoşi din viaţa mea m-au făcut să cred, crezând ei înşişi. În mine. În faptul că pot, că am puterea de-a înfăptui ceva. C-am seninătatea de-a merge mai departe.
Oamenii frumoşi m-au ajutat – şi mă ajută – să descopăr cine sunt. Să am curajul să privesc în oglinda propriului suflet şi să pot să-mi văd slăbiciunile, şi îndărătniciile, şi încăpăţânările.
Oamenii frumoşi din viaţa mea n-au plâns cu mine când eu plângeam ci mi-au arătat lucrurile şi dintr-un alt punct de vedere şi m-au făcut – forţându-mă, uneori – să înţeleg unde greşesc.
Oamenii frumoşi n-au încercat să-mi împună păreri ci mi-au oferit perspective. Nu m-au sprijinit încorsetându-mă ci dându-mi libertatea de a alege singură.
Oamenii frumoşi din viaţa mea, fie c-au rămas, fie că nu mai sunt demult, au schimbat ceva în mine. Şi schimbă. Mă ajută să fiu omul care trebuie să fiu.
Deci da! Închin un pahar cu vin în cinstea oamenilor frumoşi din viaţa mea.
Cei care au fost, cei care sunt şi cei care vor fi. Vă mulţumesc.
(articolul e din octombrie 2011. dar am vrut să-l repostez azi, mi-e gândul zilele astea la oamenii de-aproape și de mai puțin aproape, la cei ce au fost și nu mai sunt, la cei ce sunt. la oameni de la care, trecând prin viața mea, au lăsat ceva în urmă. și simt azi, la fel ca și atunci, că fiecare cuvânt pe care l-am scris e oglindirea exactă a ceea ce e în sufletul meu.)
Paharele mele-s murdare şi e frig în bucătărie, aşa că am să închin direct cu sticla de aşa-zis coniac, antibioticul meu lichid ce mă ajută să trec peste vremuri grele.
Fie să ai parte mereu de oameni frumoşi care să te prindă de mînă şi să te îndrume prin ştiinţa şi bunăvoinţa lor către calea optimă! Pentru tine şi pentru oamenii frumoşi ce-ţi trec prin suflet, cu popasurile lor mai scurte sau eterne!
