„Dumnezeu nu ne dă oamenii pe care îi vrem; El ne dă oamenii de care avem NEVOIE… ca să ne ajute, să ne rănească, să ne părăsească, să ne iubească şi să ne transforme în persoana care am fost destinaţi să fim.” – mi s-a scris într-un mail, aseară, şi citisem şi eu, pe net, pe undeva, cândva.
Azi nu vreau să scriu despre lucruri triste.
Azi vreau să scriu despre oameni frumoşi.
Oamenii speciali care apar în viaţa noastră – pentru un timp îndelungat sau pentru unul mai scurt – pentru a schimba ceva în bine. Oameni care au puterea să scoată la iveală lucrurile bune din noi.
Mi se spune că întâlnirea cu un om are întotdeauna un rost. Poate nu e acela pe care l-am vrea noi, poate lucrurile nu se întâmplă aşa cum am vrea noi dar rostul sigur există. Poate că are nevoie de timp pentru a ni se dezvălui, poate nu-i înţelegem întotdeauna subtilităţile, poate… dar e acolo. Şi e chiar important.
Am avut, de-a lungul anilor, şi am, în continuare, parte de oameni frumoşi. Unii au trecut fulgerător prin viaţa mea, alţii au rămas timp mai mult. Mi-aş dori doar să mă fi bucurat mai mult de ceea ce-am trăit şi să fi plâns mai puţin pentru ceea ce s-a terminat. Să fi înţeles mai uşor că importante sunt momentele şi lucrurile care ne leagă de oameni şi nu ceea ce ne desparte de ei.
Paharele mele-s murdare şi e frig în bucătărie, aşa că am să închin direct cu sticla de aşa-zis coniac, antibioticul meu lichid ce mă ajută să trec peste vremuri grele.
Fie să ai parte mereu de oameni frumoşi care să te prindă de mînă şi să te îndrume prin ştiinţa şi bunăvoinţa lor către calea optimă! Pentru tine şi pentru oamenii frumoşi ce-ţi trec prin suflet, cu popasurile lor mai scurte sau eterne!
