Ne grăbim

 Posted by on Saturday, 25 March 2017  Add comments
Mar 252017
 

Oglinda realității vieții de zi cu zi. Graba.

Copii fiind, ne grăbim să creștem mari și avem impresia că maturitatea e tărâmul poveștilor devenite realitate, timpul lui sunt mare de-acum, fac ce vreau. 

Ne grăbim să realizăm, să obținem, să avem, să avem când mai mult. Vrem să cunoaștem tot și dintr-o dată, să ne săltăm peste cinci trepte dintr-un singur pas, căci, desigur, n-avem timp pentru a face/ a trăi lucrurile pe rând.

Suntem adulți într-o realitate a grabei continue. De dimineață până seara, ne grăbim. Spre job, spre casă, spre diferite activități, gonim înspre a îndeplini cât mai multe sarcini. Zi de zi, cu mici pauze de respirat.

Ne grăbim să judecăm și să tragem concluziii, să punem etichete și să arătăm cu degetul, să acuzăm și să corectăm pe alții, să arătăm că noi avem dreptate și ceilalți greșesc. Ducem războaie, cu noi înșine și cu ceilalți.

Ca să trăim cât mai mult, ne grăbim cât mai mult. Existăm, executăm sarcini, dormim, alergăm în și dinspre concedii, ne spunem că suntem oameni cu viață socială și e musai să facem de toate, cu cât facem mai multe, ne simțim mai realizați, deh, ni se pare că a fi realizat înseamnă a bifa liste și trepte urcate.

Și-n graba noastră, nu prea mai trăim.

A venit și primăvara. Am așteptat-o, ca în fiecare iarnă, ca pe o izvăbire. Salvarea de la înghețul sufletului și al entuziasmului, de la starea cenușie de n-am chef să fac nimic. Acum e aici, se simte-n aerul călduț și în copacii care explodează-n floare. Se simte-n parcurile pline de copii și în victoria zilei asupra nopții.

Ieri dimineață, întorcându-mă de la școala Puștiului, mi s-a părut că mă întâlnesc brusc cu primăvara. Plăcută, dar insinuantă. Ok, acum sunt aici, îmi zicea prin fiecare respirație. Ce-ai să faci de-acum? Ce scuze și explicații îți vei mai găsi, spre ce te vei mai grăbi acum, ce vei aștepta să vină sau să treacă? Când vei trăi? La vară? Ahh, vara o să fie prea caldă, potrivită eschivare. Apoi, toamna cea melancolică, desigur că îi vei găsi o mulțime de cusururi. Și iarna, din nou pusă la zid, înghesuită într-un colț, sortită netrăirii, doar doar o trece mai repede. Și uite așa, ne grăbim mereu spre un altceva.

Avem doar aici și acum, suntem fragili și vulnerabili și expuși neprevăzutului vieții. Am fi câștigați dacă ne-ar ieși să ne oprim din goana noastră și să prețuim clipa. Hai, să fie zi cu bucurie.

primăvară

Like Be the first to like this

Lasă un răspuns: