“… într-adevar, omul se poate obişnui cu orice, dar nu ne întrebaţi cum reuşeşte aşa ceva. ” – Viktor Frankl
De ce facem asta? De ce ajungem să ne obişnuim şi cu lucrurile cu care, în mod firesc, ni se pare că nu ne-am putea obişnui, şi ni se par, uneori, chiar inadmisibile? Prin puterea obişnuinţei, anormalul devine normal şi ajungem să nici nu mai putem percepe care e starea firească a lucrurilor…
Ne obişnuim cu obiceiuri proaste, ne obişnuim cu lucruri care nu ne fac bine…
Ne obişnuim cu apropieri pe care nu le dorim, cu depărtări pe care nu le dorim…
Ne obişnuim cu dezamăgiri şi cu renunţări, ne obişnuim cu tristeţi şi cu tăceri…
Ne obişnuim, cu toate. De ce? E instinctul de supravieţuire, de conservare? Pentru că-şi face loc o lipsă de sensibilizare, pentru că emoţiile se “tocesc”, pentru că sentimentele, trăirile, sunt şi ele supuse uzurii în timp? Sau, pur şi simplu, pentru că omul oboseşte să se împotrivească, să se războiască?
si totusi… uneori nu ne obisnuim cu cate ceva… si… atunci schimbam acel ceva…
cred ca ne obisnuim doar cu ce vrem sa fim obisnuiti…
ma gandesc… daca omul chiar s-ar obisnui cu orice… de ex… nu s-ar mai casatori… si daca totusi ar face asta… nu ar mai divorta..
Ok, e cam asa cum zici tu… dar tot e adevarat faptul ca ne obisnuim si cu lucruri rele, care nu ne fac tocmai bine…
izvor, parau, rau, ocean … toate fiind “formate” din apa. vrei sa vezi diferente? te uiti la izvor. pentru asemanari … te uiti la sau spre ocean. River Flows in You …
Piesa e absolut minunata. Multumesc.
Pentru ca, pana la urma, timpul inchide orice rana?
Se intampla asa pentru ca asa avem nevoie sa fie?
Pingback: Colţul romantic – 5 « Colţu' cu muzică
Aluziile sunt chiar artistice. Nu te poate ajuta nimeni, nici macar cu un sfat, daca nu spui care-i problema.
Problema pe care o poti rezolva doar tu.
De acolo pornesti si acolo te intorci!
da se poate obisnui dar nu se poate simti bine cu orice …
Pai asta ziceam. Ca ne obisnuim si cu ceea ce nu ne face bine. Si, poate,ajungem, in timp, sa luam lucrurile alea, care nu sunt cum ar trebuie, ca normale…
Pentru ca, asa cum bine a zis-o Nietzsche (pff, de cand nu l-am mai citat, zau ca mi-era dor s-o fac…ca pe vremuri) “uitarea si mersul mai departe sunt cea mai buna intelepciune”.
Iar omul uita, se adapteaza, se schimba. Atat cat poate dar o face. Si da, vine dintr-un instinct primar de autconservare.
Ce de mult au fost… vremurile, nu?
Din pacate, de intelepciune cam ducem lipsa…
Pingback: Colţul cu vechituri – 5 « Colţu' cu muzică