Îmi place mult când găsesc și citesc articole pe care le simt potrivindu-mi-se ca o mănușă a sufletului. Și nu-s tare dese momentele astea, nu știu de ce, probabil sunt incompatibilă cu marea majoritate a subiectelor dezbătute pe internet, sau, poate, doar mă transform într-un monstru antisocial și-atunci, nu mai pot să percep clar realitatea… Cine știe… nici nu prea contează, știu că fiecare ne ducem bătăliile cum putem (de ce-o fi doar despre bătălii, de fapt?).

Azi mi-am început ziua citind primele pagini ale unei noi cărți – Două femei la Praga – întrebându-mă dacă-s coincidențe lucrurile sau cineva/ceva le mânuiește într-un anume fel… de exemplu, după diagnosticarea Puștiului, acum, în primele pagini ale cărții, e prima oară când citesc despre unul dintre personajele poveștii că suferise, în copilărie, de această afecțiune ciudată, ambliopie… și-n plus, mai e vorba și despre particularitatea de-a fi stângaci, frumos ridicată la nivel de artă, făcându-mă să mă simt, o dată în plus, cumva specială pentru acest mic amănunt pe care-l port în gene. Și m-am dus cu gândul la articolul pe care-l scrisesem despre a fi stângaci…

Bun, să vedem ce-am mai răsfoit eu prin online și-am simțit să vă arăt și vouă…

Mira ne-arată frumoase fotografii de toamnă, căreia-i recunosc meritul de-a fi extrem de generoasă în culori, cu un farmec aparte, dar pentru mine tot nu-i destul ca să-mi fie dragă.

Tot în același ton, Alicee povestește cum e toamna în Italia. Drept e că arată spectaculos, nu prea ai ce să-i reproșezi acestui anotimp. Poate doar faptul că vine înaintea iernii și asta-i fură farmecul, pentru mine, clar așa e.

Like'' 1 blogger likes this

...or just post a reply first, if logged in.