Vreau să închei un contract de prietenie şi am nevoie de ajutor!
Unele date ale respectivului act sunt clare: sunt două părţi implicate şi atribuţiile se vor împărţi în mod egal. Echitabilitatea e una dintre condiţiile esenţiale într-un parteneriat însă, având în vedere faptul că e un contract VOLUNTAR, beneficiile fiecărei părţi nu vor fi contorizate – din acelaşi motiv nici nu se vor cere despăgubiri sau compensări în caz că una din părţi oferă mai mult şi cealaltă primeşte mai mult. Durata contractului va fi nelimitată şi, la cerere, se va putea negocia o perioadă de concediu (respectându-se principiul conform căruia fiecare relaţie are nevoie de o pauză sau de un timp de reîmprospătare). Încetarea contractului va fi posibilă din dorinţa uneia sau a ambelor părţi implicate.
Obiectivul principal al contractului va fi unul extrem de complex însă, în esenţă, va urmări desăvârşirea sentimentului de prietenie dintre cele două părţi.
Ca în orice contract de parteneriat, aportul părţilor va fi stabilit de la bun început. Acesta va cuprinde, în mod obligatoriu, sinceritate, loialitate, implicare şi dedicare. Elementele suplimentare vor fi discutate în momentul încheierii contractului.
Printre clauzele contractului vor fi următoarele:
- acest contract nu se va baza pe promisiuni ci pe fapte
- sentimentele nu vor fi cenzurate şi nici trăirile ascunse
- nu se vor fixa limite şi nici nu se vor impune reguli nediscutabile
Eventualele neajunsuri vor fi rezolvate pe cale amiabilă. În caz de imposibilitate de rezolvare paşnică, fiecare dintre părţile implicate se angajează să renunţe la contract şi să se retragă străduindu-se să provoace celeilalte părţi cât mai puţine daune de orice fel.
Însă, sunt nişte întrebări cărora le caut răspuns.
Cum se va evalua gradul de implicare al părţilor?
Cum şi cât se va putea negocia implicarea fiecăreia dintre părţi?
Cum se va verifica modul în care sunt respectate condiţiile stabilite în contract?
Ajutaţi-mă! O fi un joc dar…
Voi, aţi semna un astfel de contract?
Ce clauze i-aţi adăuga?
Vi se pare un târg prost făcut şi inutil? O să-mi spuneţi că atunci când e vorba de sentimente negocierile şi contractele nu-şi au locul? Că nu putem contoriza implicarea emoţională a oamenilor şi nu o putem măsura? Ok, chiar de-ar fi aşa… un astfel de contract nu ne-ar putea pune la adăpost de eventualele dezamăgiri? E absurd pentru că încrederea, respectul, implicarea şi loialitatea nu pot fi condiţionate, nici impuse? Sincer, aş vrea să fie posibil. Şi, astfel, să am o garanţie – mda, avem mare nevoie de garanţii. O garanţie a sentimentelor. Absurd.
n-as semna … decat mort.
Mort, n-ai semna.
lol … recunosc: am ignorat rigor mortis.
Eu aș vrea să dau de oameni care nu au nevoie de contracte, de nimic.
De oameni care aleg să rămână fără să îi legi cu ceva sau să se lege ei… vreau să cred că nu va sta cineva lângă mine obligat. Mă sperie mai mult sentimentul că ar sta cineva lângă mine forțat, eventual scârbit și plictisit de mine, decât cel al dezamăgirii. Nu știu… dar parcă lovește mai tare în mine…
Vreau să cred că am maturitatea să accept când lucrurile se termină. Și să știu să conștientizez că mereu și eu dezamăgesc și alții o fac, dar vine momentul în care trebuie să te decizi dacă ierți sau pleci.
Nu cred în contracte în nici un fel de iubire, chit că e prietenie sau iubire sau relații familiale.
Nu aș vrea să fie impuse.
Aș vrea să întâlnesc oameni care simt lucrurile alea și le oferă pentru că vor.
Decât ipocrizia contractului, e mai bine singur. Singur… în sensul să nu ai pe cineva atât de aproape… că în societate tot rămâi să ai contacte umane.
Toti am vrea sa fie totul perfect.
Articolul asta se vrea si o ironie… una la adresa nevoii oamenilor de-a fi constransi sa faca ceva… si chiar sa simta. Asa simt eu… ca oamenii fac lucrurile pe care sunt obligati sa le faca… poate avem nevoie sa fim impinsi de la spate, poate ne de-motivam usor, poate ne plictisim usor… cine stie?
Ei… mie mi-ar placea un contract… unul care sa garanteze sentimentele…
prietenia nu are nevoie de contracte
nu, nu are. nici iubirea, nici nimic care implica sentimente… dar se intampla asa in realitate?
Garanția ar trebui să fie bunul simț. Dacă un om nu poate pune asta într-o relație, nu este prietenul tău.
Bunul simt… Ana, asa as fi spus si eu dar… chiar si bunul simt e discutabil, e raportat la punctul din care sunt privite lucrurile… nu-l putem generaliza desi exista un minim de bun simt care ar trebui sa fie universal valabil…
nu poti sa ai niciodata o garantie cand e vorba de oameni si sentimentele lor complexe
cam unde am putea avea vreo garantie?
De dragul unei prietenii sincere, as semna
Contractele sunt nule de drept daca au ca obiect o clauza ilegala, imorala sau ilicita.
Deci …
Mi-a venit si mie in cap ideia aceasta cu contractul de prietenie si vreau sa spun ca e ceva deosebit si interesant, acesta nu este neaparat un contract real cu drepturi si responsabilitati, el oricum exista in inima fiecarei persoane ce se afla intr-o relatie sincera de prietenie, acesta este un gest simbolic menit sa trezeasca simtul responsabilitatii si sa confere maturitate unei relatii, la fel ca botezul-el iti da doar titlul de crestin, titlu care ar trebui mai apoi sa te motiveze sa muncesti sa devii cu adevarat crestin.