Jul 062016
 

Am început ziua de duminică, 3 iulie, cu aripi în suflet. Am pus pe repeat piesa băieților de la Rolling Papers, care urmau să ne cânte în acea seară, la eveniment, și-am simțit că-mi curge prin vene poftă de viață, ca-n versurile lor. Amestecată cu stres, emoție, agitație, entuziasm, frică, nerăbdare, nesiguranță, euforie. Multe, la un loc toate, dar ținându-mă bine ancorată pe direcția necesară și străduindu-mă să iau lucrurile pas cu pas, să am încredere că totul va ieși bine. Dacă am reușit să trecem toate obstacolele din ultimele săptămâni de organizare, ziua evenimentului trebuie să fie perfectă, va fi, îmi tot zic.

Piedici multe, de dimineață, bețe în roate, discuții absurde. Pas cu pas, rezolvate toate, premize bune, emoții pozitive. Și-apoi teama strecurându-se în suflet o dată cu primii stropi de ploaie. Câteva ore cu sufletul făcut ghem în căușul palmelor, cu ochii îndreptați întruna spre cer unde speram să apară un petic încurajator de albastru. A tunat și a fulgerat, a plouat cu găleata. Să vă explic ce simți într-un astfel de moment, când plouă absurd și știi că te-ai pregătit timp îndelungat și ai pus la punct cu enorm efort detaliile unui eveniment pentru sute de oameni, desfășurat exclusiv afară? Mda, greu de explicat.

E ora 14, ploaia se oprește, peticul de albastru se ivește, ne bucurăm, ne-adunăm fetele, ne pregătim, pornim spre întâlnirea cu voluntarii. Ne zicem că suntem norocoase, entuziasmul revine, totul bine. La locul evenimentului stabilim sarcini… și ploaia începe iar. Nestingherită, mocănească, deh. Și plouă, și plouă. Și se face ora 16 și evenimentul trebuie să înceapă la ora 17, acolo, pe Câmpul Tineretului, locul frumos din Baia Mare unde speram să vedem fetele bucurându-se alături de noi de parada biciclistă și apoi de un concert și de un picnic. Pe iarbă, da.

Ploaia ne pleoștește zâmbetele și ne îngheață entuziasmul în vene și întrebarea vine inevitabil – ce facem, anunțăm că amânăm? Deja mesajele vin multe, fetele de-acasă vor să știe dacă evenimentul se mai ține, previziunile meteo sunt sumbre, plouă și plouă, nesiguranțele cresc, ne simțim din ce în ce mai presate să luăm o decizie cruntă, de-a amâna un eveniment pregătit până în cele mai mici detalii. Argumentele pentru a amâna par a fi mai logice, picnicul și concertul sunt compromise, chiar dacă parada se ține pe ploaie, activitățile extra pregătite și ele trebuie anulate, n-ai cum să le desfășori dacă plouă… ce facem?

Ce facem? Atâta teamă am simțit în momentul acela… nu știu pentru ce îmi era mai multă teamă… să decid să continuăm, sau să decid să renunțăm. M-am simțit ruptă în două atunci. Și decid. Nu amânăm. Cum o fi, mergem mai departe, ne asumăm schimbările care se cer, limitările, dacă e cazul, din cauza vremii.

Pregătirile pentru concert se fac în contratimp și băieții se descurcă minunat, târgul de produse handmade e pregătit și el cu multă atenție la detalii, atelierele se pun la punct, standul de înscriere e gata, detaliile de logistică verificate. Ne tragem sufletul, e bine. Fetele încep să vină.

Frumoase, cu biciclete pregătite din timp, cu flori, coronițe, detalii colorate, fete vesele, cochete, familii cu copii, mulți copii, de toate vârstele, doamne multe, veselie și culoare, multe încurajări. Oameni care-au așteptat și dorit evenimentul, s-au pregătit din timp, și-au rezervat duminica pentru SkirtBike. Și soarele iese, cerul se curăță și totul pare să se așeze. Facem înscrierea, sunt trei sute de fete la eveniment și mulți, mulți băieți, vreo cinci sute de oameni în total. În ciuda vremii capricioase, în ciuda faptul că ploua încă foarte aproape de începerea evenimentului. Și ce ploaie.

Plecăm pe traseu, colorăm orașul. Ca în fiecare an, acela e momentul în care sufletul mi se umple de ceva greu de descris. Atunci simt că are sens, că ceea ce reușim să facem e și frumos și necesar. Aproape o oră ne ia să parcurgem bulervardele orașului, cei șase kilometri și jumătate de traseu. Simt că facem ceea ce trebuie, că e evident faptul că numărul de bicicliști a crescut în Baia Mare de la an la an, că asta se datorează și evenimentului nostru și… e bine.

Marc pedalează, pentru prima oară, alături de mine, pe bicicleta lui. Mândru susținător, cel mai mic voluntar la eveniment, Puștiul meu de aproape opt ani. Fetele mele-s cu mine, biciclistele-s colorate și vesele, ne bucurăm, țipăm, claxonăm, trăim intens această zi a biciclistelor din Baia Mare.

Ne întoarcem la locul evenimentului, unde, neașteptat după atâta ploaie, oamenii se așează pe câmp, la picnic, concertul Rolling Papers sună bine, e antrenant, vibrează în mine o emoție uriașă, o bucurie, un entuziasm, țopăi pe-acolo, așa cum n-am făcut-o în nici un an, mereu extrem de preocupată să iasă totul bine. Dar de această dată mă bucur. Vorbesc cu oameni, mă îmbrățișează copii și mulți oameni faini veniți să fim acolo împreună.

Și-apoi, la microfon, tot cu emoții multe, le spun oamenilor despre SkirtBike, despre cum pornim în fiecare an de la zero și construim un eveniment cu oameni și pentru oameni, mi-e sufletul plin de recunoștință și acesta e lucrul pe care vreau să îl transmit, recunoștința pentru toți cei care au pus mână de la mână, sponsori, parteneri, echipa, voluntari, oameni faini fără vreun interes, ca lucrurile să ne iasă. Dau premiile, multe, faine, cele trei biciclete, văd și bucuria unora și dezamăgirea altora, văd și oamenii veniți acolo din drag pentru mers pe bicicletă, și pe cei mânați de dorința de-a câștiga ceva, simt și entuziasmul, dar și criticile, mă încarc cu toate. Încerc să rămân, acolo, în fața a sute de oameni, senină, încrezătoare. Mă bucură adânc bucuria pe care-o facem fetelor cărora le dăruim biciclete, bicicletele cu sens, componenta socială a evenimentului, pentru fete care-și doresc, dar nu-și permit o bicicletă. Sunt momente prețioase, mă simt privilegiată că pot, că putem să ajutăm.

SkirtBike se încheie, adrenalina îmi curge prin vene, vreau să mă bucur în continuare de un eveniment desfășurat așa cum ne-am dorit, așa cum n-am mai sperat, după toate încercările la care-am fost supuse în prima parte a zilei. E seară, e târziu, vin și critici la care nu mă aștept, declicul se produce, epuizarea își spune cuvântul și mă afund. Ca de fiecare dată după eveniment, mă simt copleșită, simt că am dat tot, tot ceea ce puteam, tot ceea ce sunt și nu știu de unde să mă mai adun. Stau singură noaptea târziu pe câmpul golit de oameni, pustiu, curat, frumos, sub un cer cu stele, parcă în ciuda furtunilor din ziua trecută, și vreau să-mi liniștesc iureșul sufletului, dar nu încerc să mă ridic de unde sunt și nici să-mi șterg lacrimile care curg pe obraji. Știu că îmi trebuie timp.

Și trec câteva zile, văd că am făcut un lucru frumos pentru oraș, primesc feedback-uri exact așa cum speram să fie, mă liniștesc, odihna ajută mult, trag linie și pot să spun că am avut o ediție SkirtBike fabuloasă. Cu mici minuni de la început până la final. Cu enorm de mult stres, cu multe probleme, discuții, nemulțumiri, frici, cu greșeli din care sper să învăț, să învățăm. Dar și cu atât de multă bucurie și culoare.

Recunoștință adâncă, sinceră, asta simt, pentru fiecare om care a sprijinit în acest an SkirtBike Baia Mare.
Vă mulțumesc, din suflet.

skirtbike 2016 (1)

(v-arăt mai multe poze în alt articol. deocamdată, imaginea aceasta extrem de prețioasă, așa cum am visat că SkirtBike va fi anul ăsta. în locația aceasta minunată, oameni mulți, biciclete multe, petrecând un timp fain împreună. o minune că s-a întâmplat așa.)

Jun 082016
 

Iar e sentimentul acela fain care face să-mi curgă sânge mai roz prin vene. De la prea mult dulce o fi? Nu, e de la bucuria de-a organiza evenimentul acesta vesel și colorat și luminos și plin de bucurie. SkirtBike. Baia Mare.

E al 5-lea an în care muncesc la proiectul acesta. Pornit dintr-o joacă, a devenit cel mai constant lucru de care mă ocup eu în ultimii ani. Luna mai 2012 mi-a schimbat viața într-un fel neașteptat și extrem de binevenit. Mi-a adus oameni frumoși alături de care am învățat ce înseamnă să organizezi în mod voluntar un eveniment pentru comunitate. Și în același timp am reînvățat ce înseamnă apropiere și drag și prietenie.

Skirtbike mi-a adus sentimentul că pot face ceva pentru lumea din jur, că există viață dincolo de zona mea de confort, mi-a adus SENS, la propriu, asociația pe care o conduc și sub umbrela căreia ne ocupăm de proiecte. Mi-a adus libertatea și entuziasmul pe care mersul pe bicicletă mi-l oferă și mi-a adus dorința de-a schimba ceva în comunitatea în care locuiesc, de-a milita pentru ceva care ne duce spre o lume, o viață mai bună, așa cum mersul pe bicicletă clar o face.

În primul an totul părea o joacă, poate de aceea ne-au ieșit lucrurile simplu, parcă de la sine. Peste o sută de bicicliste și încă pe atâția bicicliști au participat la prima ediție. Apoi, an de an, numărul participanților la crescut, anul trecut am umplut orașul cu un număr de aproximativ cinci sute de copii, doamne și domni pe biciclete. Această creștere a proiectului a atras după sine necesitatea de implicare mult mai mare, responsabilitatea față de participanți, eforturi susținute de-a realiza lucrurile bine, așa cum trebuie. Totul, în mod voluntar, fără ca noi, cei din echipa de organizare și voluntarii care ne sunt alături, să ne dorim sau să urmărim vreun fel de câștiguri materiale. În fiecare an muncim cu drag, dorindu-ne doar să dăm ceva comunității, să provocăm bucurie, stare de bine, să încurajăm fetele să folosească bicicleta în viața lor de zi cu zi.

Ca la fiecare ediție de până acum, ne strângem și anul acesta în aceeași primă duminică a lunii iulie, pe 3 iulie, să promovăm mersul pe bicicletă în rândul femeilor, în mediul urban. Ne îmbrăcăm așa cum ne simțim bine fiecare dintre noi, ne adăugăm accesorii vesele și sărbătorești bicicletelor și ieșim în stradă. Să se vadă, măcar o dată pe an, că suntem multe, că e firesc să avem un loc în trafic, chiar dacă infrastructura nu ne e tocmai favorabilă.

Câteva linkuri din anii trecuți, despre cum ne-a fost:

Ediția a patra, 2015
Ediția a treia, 2014
Ediția a doua, 2013
Prima ediție, 2012

SkirtBike 2016

(mulțumiri speciale, din suflet, merg către Diana, biciclista faină care face minuni cu designul materialelor noastre de promovare a evenimentului)

Jul 162015
 

... sau despre satisfacția lucrului bine făcut.

Cei mai mulți dintre oamenii care mă cunosc și îmi sunt apropiați, știu despre mine că sunt o fire critică și mereu cred și susțin că lucrurile pot și trebuie să fie făcute mai bine. De patru ani, de când mi-a intrat evenimentul SkirtBike în viață, sunt omul care mai întâi vede ceea ce n-a fost bine făcut, și-apoi părțile bune. Nu e laudă deloc, mă prezint așa cum sunt, chiar dacă nu mi-e cea mai favorabilă lumină.

IMG_2408

_MG_9667

Anul acesta, însă, lucrurile sunt cumva, neașteptat, diferite. N-am să îmi fac reproșuri. N-am să fac reproșuri echipei cu care am lucrat. Desigur, n-au fost toate perfecte, așa cum idealista (că perfecționistă e prea mult spus!) din mine și-ar dori, însă… se întâmplă să înțeleg și să simt lucrurile diferit. Într-un sens tare bun. Despre cifre și statistici oficiale am scris pe situl asociației SENS, aici vreau să scriu cum se văd lucrurile din culise, prin ochi de organizator.

Muncă. Multă muncă, am avut senzația, la final de ediție din acest an, că lunile acestea din urmă am muncit pentru acest eveniment mai mult decât în toți trei anii la un loc. Da, mi-am dorit mult ca ediția aceasta să fie diferită. Să arătăm fetelor participante, partenerilor și tuturor celor implicați, că am învățat, că am crescut, că știm să facem lucrurile mai bine, că evenimentul dovedește o logistică clară, o organizare bine pusă la punct, că nu mai e doar o zi în care ne strângem și pedalăm câteva sute de bicicliste și bicicliști din Baia Mare.

Am fost și sunt întrebată, frecvent și cu un aer chiar acuzator, ce câștig din acest eveniment. Mi se spune că e cazul să-mi iasă, să ne iasă, bani din el. Că trebuie deja să fie un bussines din care să câștigăm. Bani, desigur. Tuturor le-aș spune - și le spun – că evenimentul acesta nu va fi niciodată, pentru mine, pentru oamenii cu care lucrez, despre bani pe care să-mi doresc să-i câștig pentru a mi-i băga în buzunar. Niciodată, cât timp mă voi ocupa eu de coordonarea acestui eveniment în Baia Mare, SkirtBike nu va fi despre câștig material. Munca pe care o facem la SkirtBike Baia Mare, luni de zile înainte de eveniment, în fiecare an, e strict voluntară, ne rupem din timpul nostru liber, de după job-uri full time, e alegerea noastră, așa ne dorim să continuăm. Pentru că acest eveniment este despre noi, despre ceva în care credem, ceva ce dorim să promovăm. Mersul pe bicicletă în rândul femeilor.

Da, desigur, banii ne sunt necesari la organizarea evenimentului. Toate costă bani. Și nu puțini. De la tricourile voluntarilor, la semnele de carte personalizate pe care ne-am dorit să le oferim amintire participantelor, de la sutele de moriști pe care le realizăm manual, una câte una, în fiecare an și până la taloanele de înscriere, toate costă bani. Faptul că în acest an BCR a fost sponsor la nivel național, a fost extrem de binevenit, a fost calea prin care am reușit să punem la punct o logistică peste ceea ce am făcut în anii trecuți, însă ne-am dorit mai mult ca, în loc de aceste cheltuieli de organizare pentru care, de multe ori, scoatem bani din buzunarele proprii, să ne folosim de sponsorizarea BCR într-un alt scop.

Ne-am dorit să cumpărăm o bicicletă cuiva care nu-și permite acest lucru. Și asta am făcut. Cosmina e fetița pe care o cunosc deja de câțiva ani, prin intermediul Balloon Fiesta, acel eveniment drag sufletului meu, de care m-am ocupat mai demult. A crescut frumos în acești ani, bunica ei foarte în vârstă îi oferă o educație surprinzător de sănătoasă, fetița de 11 ani și jumătate face handbal și, în ciuda situației materiale extrem de precară, se dezvoltă frumos și are visuri îndrăznețe, i-ar plăcea să facă pian și-și dorea mult o bicicletă, o dorință pe care bunica ei n-avea cum să i-o îndeplinească. Așa că, i-am cumpărat una și i-am oferit-o la SkirtBike, pe scena mare, în fața sutelor de bicicliști. Îmi spunea acolo, îmbrățișându-mă, că e cea mai frumoasă zi din viața ei. Așadar, mulțumim BCR, simțim că am ales să facem ceea ce trebuie.

Nemulțumiri și critici vom primi mereu, o știu bine. În acest an, involuntar, am ales să nu mă doară atât de tare răutățile și criticile fără sens. Din cele constructive, învățăm, că mereu e de învățat. Știu perfect că sunt mici detalii care puteau să fie altfel, cum e faptul că în ziua SkirtBike a fost foarte cald și fetele, sutele de fete, au așteptat mult în soare, la standul de înscrieri. Ne străduim să îmbunătățim. Știu că pe traseu au fost mici incidente, că s-au ciocnit bicicliste, ne pare tare rău pentru fiecare mic inconvenient suferit de oricare fată și-am vrea să fie toate biciclistele foarte mulțumite. Inevitabil, nu ne ies toate așa cum plănuim sau ne dorim. Dar ne străduim.

Așadar, dincolo de mici dezamăgiri inevitabile atunci când lucrezi cu oameni, sunt tare mulțumită de cum ne-a ieșit anul acesta evenimentul. De cum am colaborat cu partenerii proiectului care ne-au oferit zecile de premii pe care le-am dat participantelor. De cum am lucrat cu oamenii care s-au implicat în organizare, de voluntarele care-au făcut cele 350 de moriști de hârtie cu răbdare și bunăvoință, de voluntarele de la standul de înscriere care au fost foarte prompte și implicate, de băieții voluntari care-au ajutat la împărțirea sticlelor cu apă și a brioșelor și-au coordonat coloana de bicicliste pe traseu, de fetele mele cu care-am făcut cea mai reușită echipă în acest an.

11720682_918227234880547_37169824_n

un moment priceless, în toată agitația acelei zile, cu fetele acestea două care-mi sunt așa de dragi, Diana și Kinga

IMG_2391

am pedalat o bicicletă tandem anul acesta, primită cu împrumut de la magazinul OnBike, și Puștiul a putut să fie cu mine în coloana de bicicliști. e drept că nu se vede pe fața lui, dar tare s-a mai bucurat să-mi fie alături.

IMG_1804

moriștile noastre de hârtie, anul acesta mai colorate, mai frumoase. mulțumim mult pentru ajutor, fetelor!

_MG_9355

echipa de organizare și voluntarii din acest an. Anca, Roxana, Ribana, Oana, Alexia și băieții, vă mulțumim mult!

_MG_9553

bicicliste faine din viața mea… Kinga și de două ori Diana

IMG_1847

am avut anul acesta, prima oară, și un mic târg cu produse realizate manual de oameni frumoși din Baia Mare

IMG_2831

Cosmina, fetița care a primit o bicicletă la SkirtBike Baia Mare

DSC_4223… și Puștiul, alături de mine și pe scenă unde, după ce m-a ajutat la extragerea premiilor, s-a așezat să-mi scrie o scrisoare pe un plic, că n-avea altceva la îndemână…

A patra oară SkirtBike Baia Mare

 Posted by on Tuesday, 30 June 2015  1 Response »
Jun 302015
 

Încă un an s-a dus, o altă ediție SkirtBike Baia Mare sosește zilele următoare. A patra.

8 iulie 2012
7 iulie 2013
6 iulie 2014
5 iulie 2015!

Cumva, cred că e cel mai consecvent lucru pe care l-am făcut vreodată. E al patrulea an în care militez pentru mersul pe bicicletă în oraș. Și-n anii ăștia am vorbit despre biciclete cât într-o sută de ani. Cu siguranță sunt fete care folosesc bicicleta mai mult decât mine, în fiecare zi, în toate drumurile lor, pe soare, ploaie sau vânt aspru de iarnă însă, nu cred că mă întrece cineva, în Baia Mare, la vorbit, plănuit, organizat, trăit situații cu și pentru biciclete. Am întâlnit bicicliste, am văzut biciclete, am pedalat biciclete, cât pentru mai multe vieți în anii ăștia. Și încă mai este loc. Mereu mai e o fată care-și dorește să pedaleze și-și caută o bicicletă. Mereu mai e loc pentru o discuție despre infrastructura ciclistă slabă. Mereu simt că pot face mai mult, că e loc de mai mult, că e necesar mai mult. Și e. Și știu că e un drum pe care merg pentru că e nevoie să merg. Și pentru că îmi doresc.

afis SkirtBike

Pentru anul acesta, noi, fetele SkirtBike Baia Mare, ne-am dorit mult, ne-am străduit mult, ca lucrurile să iasă mai bine, mai frumos, mai reușit, ca biciclistele din Baia Mare să fie mai multe, mai încrezătoare, mai dornice să pedaleze. Să le oferim o zi frumoasă, specială, de neuitat. Și sperăm ca pe 5 iulie să ne iasă!

Trebuie, inevitabil, să mulțumesc oamenilor mulți care ne vin în întâmpinare. Celor care ne ajută, care își doresc să se implice, care ne sprijină și ne încurajează. Dar și celor care ne pun bețe în roate, care ne critică și doar aruncă cu săgeți răutăcioase. Învățăm din toate și mergem mai departe. Așa, voluntar, cum am pornit pe acest drum, fără să urmărim interese sau câștiguri personale, ci doar dorindu-ne să facem ceva frumos pentru biciclistele din Baia Mare, pentru comunitatea noastră.

Voi mai scrie despre oamenii implicați, despre bucurii și dezamăgiri vis-a-vis de organizarea acestui eveniment, că deh, e firesc să fie de toate, voi scrie despre latura aceasta emoțională extrem de puternic implicată, că așa-s eu, suflet și trăire, dar deocamdată, zilele acestea, premergătoare evenimentului, e loc doar de… făcut ce trebuie făcut. Și încă-s tare multe.

SkirtBike Baia Mare să fie! A patra oară! happy

Al treilea an de SkirtBike Baia Mare

 Posted by on Friday, 11 July 2014  No Responses »
Jul 112014
 

6 iulie 2014. SkirtBike Baia Mare #3.

250 de fete. Plus băieți, copii. Peste 400 de biciclete în coloană. Un număr impresionant, dublu față de cel al primei ediții. Același sentiment de preaplin sufletesc în timpul plimbării prin oraș, sutele de oameni contribuind fiecare un pic la o bucurie pe care-am trăit-o pe traseu și greu se poate explica în cuvinte. Fete frumoase, rochii colorate, flori multe, moriștile noastre de hârtie, biciclete aranjate de sărbătoare… și căldura mare. Detalii oficiale, am scris pe situl evenimentului. Aici o să scriu despre impactul personal, despre evenimentul acesta în raport strict cu mine.

Organizatoric, simt foarte clar că mai sunt extrem de multe de învățat. Dincolo de aspectul general reușit al evenimentului, eu am să-mi reproșez anumite lucruri și știu perfect că puteam să le fac mult, mult mai bine. Detalii din culise, cum s-ar zice. Dar sunt chestiile acelea mici care formează un întreg. Aș putea să mă opresc și să iau doar partea bună, dar aș simți că nu-s corectă cu mine însămi, că nu pot învăța dacă nu recunosc greșeli și lucruri care trebuiau făcute altfel. Și vreau să învăț. Lumea aceasta a evenimentelor pentru comunitate e un drum pe care vreau să merg și, cu atât mai mult, această a treia ediție Skirtbike mi-a arătat că am multe de învățat, că faptul că organizez de ceva vreme niște proiecte, nu-i suficient și lucrurile nu vin de la sine, munca e necesară.

Să fiu în linia întâi într-un astfel de proiect e o provocare care mi-a plăcut din prima clipă, pe care mi-am dorit-o, dar asta nu înseamnă că lucrurile-mi par ușoare, că nu e o adevărată luptă pentru mine. Mi se spune că sunt perfecționistă și freak control, însă eu aș zice că e vorba doar despre faptul că vreau ca lucrurile să fie făcute bine. Mi se spune că insist să fac eu cât de multe, însă eu spun că deleg sarcini atunci când simt că am pe cine să mă bazez.

Problema cea mai mare după un astfel de eveniment – și știți bine că Skirtbike e cel mai important dintre ele și-l iubesc cu tot sufletul – e faptul că dau tot, absolut tot ce pot, mai ales pe ultima sută de metri și apoi rămâne în urmă un gol imens cu care nu știu ce să fac. De-asta nici nu scriu despre cum a fost imediat după ce s-a terminat. Pentru că am nevoie ca acel gol să se umple. Și se umple, pas cu pas, cu certitudinea faptului că am făcut o treabă bună, cu rezultatele care apar, cu feedback-urile, cu fotografiile de la eveniment, dovezi ale unei reușite. Mă hrănesc cu toate aceste rezultate și îmi revin din… nu i-aș spune depresie post eveniment ci epuizare și sentiment de pustietate.

Cel mai greu, în toată organizarea unui astfel de eveniment mi se pare să pot să păstrez motivarea. A mea și a celor din echipă. Să fie continuă și entuziastă, să dăm tot ce putem, să lucrăm bine bazându-ne doar pe faptul că facem ceva – absolut voluntar – pentru comunitate, pentru alți oameni. Apoi, mici detalii care trebuiesc îmbunătățite – la punctul de plecare, pe traseu, la petrecerea de după. Detalii legate de logistică, de sarcinile oamenilor cu care lucrez, de nemulțumirile inerente apărute în timpul și după eveniment, de tratare a conflictelor, de înțelegere a atitudinii diferite a oamenilor. Și, luat așa, ca un tot, cea de-a treia ediție SkirtBike a fost una reușită. A fost participare mare, a fost culoare, au fost premii absolut fabuloase. Doar că eu îmi doresc de-acum ca evenimentul acesta să fie mai mult decât o întâlnire pe biciclete, o plimbare prin oraș și o tombolă cu multe premii. Și pentru asta, e încă mult de muncă. Ca fetele pe biciclete să fie ceva firesc în oraș, zi de zi.

Altfel, mai bine las imaginile să vorbească. Că ele spun povestea frumoasă a unui eveniment reușit!

SkirtBike2014

Skirtbike 2014 (1)

Skirtbike 2014 (9)

Skirtbike 2014 (8)

Skirtbike 2014 (7)

Skirtbike 2014 (3)

Skirtbike 2014 (4)

Skirtbike 2014 (11)

Skirtbike 2014 (5)

Skirtbike 2014 (2)

Skirtbike 2014 (6)(foto 1 – Adrian Dan Pop, foto 2 – Roland Strebeli)

SkirtBike Baia Mare #3

 Posted by on Saturday, 21 June 2014  9 Responses »
Jun 212014
 

Da, da, da! Ca și în cazul Puștiului, privesc în urmă și nu-mi dau seama când, cum am ajuns la cea de-a treia ediție a acestui eveniment de promovare a mersului pe bicicletă. A proiectului meu de suflet. De căpătâi. De prins aripi. De schimbat direcția. De viață. Skirtbike. Baia Mare.

Am scris-o de multe ori, am repetat-o și-am s-o mai spun. SkirtBike a fost, în mai 2012 când mi-a intrat în viață, exact acel suflu de entuziasm de care aveam nevoie. Dorința de-a organiza evenimentul acesta m-a așezat pe o direcție total nouă, dar care a ajuns să mi se potrivească mai ceva ca o mănușă, de-asta pentru mine SkirtBike, deși m-a făcut biciclistă care pedalează pe șosea, printre mașini, și la servici și-n timpul liber, deși SkirtBike m-a făcut atentă la tot ceea ce înseamnă mersul pe bicicletă în mediul urban, nu o să fie niciodată doar despre biciclete. Ci e un amalgam de lucruri frumoase pe care le-a adus în viața mea. Bicicleta care mi-e tare dragă, Madame, pe care o am de doi ani, oamenii pe care i-am cunoscut, drumul pe care ne-a dirijat împreună – asociația pe care-am înființat-o cu fetele, organizatoare oficial de-acum a evenimentului – orizonturile noi pe care mi le-a deschis, celelalte proiecte care i-au urmat… De-asta o să simt mereu că prind aripi când e vorba de pregătit acest proiect, de-asta SkirtBike o să aibă mereu o componentă emoțională puternică, o rezonanță aparte. E proiectul meu de suflet!

În primul an, când nu știam deloc ce înseamnă organizarea unui eveniment, ne-a ieșit bine, mai bine decât ne așteptam, ne-a fost o joacă fabulos de frumoasă, mai știți filmulețul nostru frumos? În al doilea an, în 2013, am vrut să facem lucrurile cu o tematică anume, să arătăm că am învățat câte ceva, să punem accent pe comunitate, pe ideea de apropiere, pe faptul că mersul pe bicicletă creează legături. Anul trecut a fost despre prietenie, despre bucuria pedalării împreună. Ne-a ieșit frumos, frumos de tot. Avem și de-acolo un filmuleț drăguț (parcă aveam deja mai puține emoții în fața camerelor de filmat, nu? dar riduri mai multe!).

Anul acesta, pe 6 iulie, vrem să pedalăm purtând în suflete bucuria faptului că suntem o comunitate de bicicliste care tot crește. O dovedește faptul că intermediem adeseori cumpărarea de biciclete. Că fetele ne cer sfaturi. Că se pedalează tot mai mult pe străzile orașului. În același timp, ne-am gândit că în acest an SkirtBike Baia Mare trebuie să fie și despre bucuria de-a aparține acestor locuri. A faptului că iubim Maramureșul și-i apreciem istoria și tradițiile și oamenii.

Așadar, mă bucur să vă pot arăta afișul celei de-a treia ediții de SkirtBike Baia Mare! Mi-e așa de drag, ca și faptul că-s din Maramureș! Anul ăsta, pedalăm în stil autentic moroșenesc!

skirtbike bm 2014

Sunt oameni destul de mulți în spatele acestui afiș, în primul rând echipa mea frumoasă în care le am pe Diana, Kinga, Ramona și Alina, apoi e desenul – bază a afișului, realizat de sora mea mai mică, Adriana, partea de editare tehnică făcută de Bogdan. Sunt toți cei care-au decis să ne susțină, partenerii noștri, prietenii, toți cei care pun umărul să iasă o treabă bună și anul acesta. Simt să le mulțumesc tuturor, cu toată bucuria aceasta care-mi umple sufletul la ceas de seară, făcându-mă să prind aripi în timp ce munca noastră dă roade. Să ne iasă un eveniment reușit. Pe 6 iulie, în Baia Mare!

Bucuria unei bucurii

 Posted by on Tuesday, 30 July 2013  4 Responses »
Jul 302013
 

Mi-am dorit mult să pot scrie acest articol. Și-acum o fac cu satisfacția aceea a maestrului ce-și vede opera terminată – știu, forțată puțin comparația, dar, zău că pe-atât de plin mi-e sufletul de-un sentiment de recunoștință și bucurie.

Se zice că bucuria sau fericirea pe care o păstrăm e, de fapt, aceea pe care o dăruim… și drept e că, de cele mai multe ori, mă bucur atunci când pot să fac ceva pentru oamenii din jur, că aceea e satisfacția care mă motivează să continui, decât atunci când îmi văd doar de ale mele. Am învățat târziu, în ultimii ani doar, să mă bucur de bucuria pe care-o provoc altora și încă învăț, din drum, dar clar că e un sentiment dătător de viață. Antidepresiv, motivant.

O fetiță ce tocmai a împlinit, pe 19 iulie, zece ani, va primi în dar o frumoasă bicicletă.

DSC07306

Sunt foarte recunoscătoare că am găsit înțelegere la cei de la Bicitalia - unul dintre partenerii noștri de la SkirtBike – și ei au decis să mă sprijine în acest demers și m-au ajutat să pot face această bucurie. Cezara e o fetiță de zece ani, care a participat la SkirtBike Baia Mare, anul acesta, pe o bicicletă închiriată – și știam că își dorește mult o bicicletă a ei – o brunețică frumoasă cu ochi visători, fiica prietenei mele Anca pe care am admirat-o și apreciat-o mereu pentru modul frumos în care reușește să-i crească pe cei doi copii, în ciuda neajunsurilor și ostacolelor vieții.

cezara

Așadar, o bijuterie de bicicletă de-un albastru superb, accesorizată drăguț, în ton cu vârsta viitoarei bicicliste, va intra zilele acestea în posesia Cezarei și se va alătura celorlalte frumoase biciclete Olandesina care circulă deja de ceva vreme pe străzile Băii Mari.

DSC07302

DSC07303

Olandesinele, bicicletele de oraș comercializate de magazinul Bicitalia din București, sunt frumoase, sunt cochete, potrivite fetelor pline de viață, au cadrul robust și șaua confortabilă, anvelope de calitate și… o mulțime de culori care mai de care mai frumoasă. În Baia Mare deja defilează în pas de dans – biciclistic, desigur – Olandesina crem, roșie, verde, roz, mov, vișiniu… urmează cea albastru a Cezarei, cele două Olandesine – mov și albastru, puse în joc la concursurile SkirtBike Baia Mare și desigur, oricare altă culoare, aici puteți să vedeți toate bicicletele pe care Bicitalia le comercializează.

Mulțumesc mult Bicitalia, vă sunt recunoscătoare, jos pălăria în fața voastră pentru deschidere, pentru susținere. Cezara, îți doresc să pedalezi cu seninătate bicicleta ta cea nouă, să te bucuri de ea și de tot ceea ce mersul pe bicicletă oferă.

A doua ediție SkirtBike în Baia Mare

 Posted by on Wednesday, 17 July 2013  5 Responses »
Jul 172013
 

V-am povestit de multe ori despre SkirtBike, despre ce înseamnă evenimentul acesta pentru mine, despre cum mi-a îndreptat el pașii pe un drum nou în viață, anul trecut. Ia uitați aici un mic inventar cu articolele legate de SkirtBike (și mai sunt, dar pe astea le-am considerat relevante):

De înainte și de după… prima ediție SkirtBike, din 2012.
Despre SkirtBike. Și despre oameni. Și ce oameni…
Ele, fetele mele, pe care SkirtBike mi le-a adus.
De vorbă. Cu mine. Un interviu despre Skirtbike, despre mersul pe bicicletă.
Filmul SkirtBike 2012, 8 iulie.

Statistic vorbind, despre cum a ieșit anul acesta, cea de-a doua ediție SkirtBike Baia Mare, am scris aici, pe situl evenimentului.

Despre ce-am simțit eu, despre cum a fost pentru mine voi mai scrie, a fost un preaplin, un prea mult, din prea multe, dar azi voi lăsa doar imaginile și momentele surprinse de camerele video să vă arate cum (mi)-a fost…

skirtbike (1)

skirtbike (2)

skirtbike (3)

skirtbike (4)

skirtbike (5)

skirtbike (6)

skirtbike (7)

skirtbike (8)

skirtbike (9)

skirtbike (10)

Filmul SkirtBike 2013, pe vimeo, e o frumusețe și tare mă bucur pentru fiecare clipă de-acolo. Pentru toți oamenii frumoși de-acolo. Pentru o zi cu adevărat deosebită în Baia Mare.

Pe repede înainte…

 Posted by on Friday, 5 July 2013  2 Responses »
Jul 052013
 

… se derulează filmul vieții mele zilele astea! Mă duc la birou, încerc să las toate celelalte la ușa lui, să mă concentrez la muncă, să fac treabă bună, să ajut la îndeplinirea unor visuri – ce altceva o fi munca într-o agenție de turism, dacă nu asta? -, să visez departe și să fiu totuși cu picioarele pe pământ.

Apoi, într-o altă dimensiune (bine, mult spus dar, na, sună așa aparte), văd și simt și trăiesc doar biciclete și evenimentul ăsta care urmează duminică îmi preocupă atât de mult mintea și sufletul încât nu simt nevoia să mănânc, să dorm, să gătesc, să lenevesc sau să-mi folosesc timpul făcând… nimic.

E mult, și e greu, și trebuie să-mi notez absolut totul pentru că mintea nu-mi mai stochează informațiile destul de precis și de limpede, simt de multe ori că-mi fuge pământul de sub picioare și nu găsesc punct de sprijin… mă pierd o clipă, mă simt copleșită, am sentimentul că e prea mult, mă pun jos, la propriu, închid ochii și las toate să se așeze. Sau, poate, țip – în mine, pe dinăuntru doar – plâng sau reacționez ciudat, aiurea, deplasat și-n toate felurile nepotrivite… și apoi mă ridic și merg mai departe. Uneori chiar cu mai multă determinare, cu mai mult entuziasm. Ce e foarte clar… e faptul că n-aș renunța pentru nimic în lume la perioada asta, așa absurd de plină cum e. Pentru că, deși uneori, de multe ori, aproape continuu, toate-s peste limite (oboseală, stres, surescitare etc), e bine. Că e viață. E viață plină, autentică, e viață așa cum îmi place la nebunie s-o simt. Trăind-o.

Așadar, mă pun la somn târziu în noapte, după ce bifez (aproape) tot de pe lista zilei, dorm buștean și totuși extrem de preocupată, mă trezesc dimineața devreme grăbită să notez în agendă un gând care-mi venise în minte peste noapte, despre un lucru pe care trebuia sau urmează să-l fac și e important să nu-l uit… și tot așa, trec zilele astea într-o viteză uluitoare… căci, da, timpul tace și trece…

Duminică e ediția a doua a SkirtBike Baia Mare. Am emoții, desigur, mi-e sufletul tot într-un iureș și tare sper să avem parte de vreme bună, de oameni frumoși și de-o zi reușită! Dar, să vedem, măcar știu că fac și am făcut cât am putut mai bine tot ceea ce ține de mine… și mă uit la tot ce-am pregătit pentru evenimentul ăsta și mă minunez. Și-mi zâmbesc uitându-mă în oglindă!

Și voi?

Fuste, fete, biciclete…

 Posted by on Wednesday, 3 July 2013  2 Responses »
Jul 032013
 

SkirtBike! Mai sunt patru zile – duminică, pe 7 iulie, avem a doua ediție SkirtBike Baia Mare – și tot timpul meu liber e dedicat acestui eveniment. Sunt mândră de cum ies lucrurile, sunt mândră de implicare, de entuziasm, de sprijinul pe care-l primesc din așa de multe părți, de premiile absolut superbe pe care le vom avea de oferit fetelor participante, sunt mândră tare să fiu organizatoarea acestui proiect! Și-mi iubesc bicicleta de mor! (bine, drept e că nu prea am timp să-mi mai dau seama de multe acum…winking

Într-o zi, săptămâna trecută, am îmbrăcat prima mea ie și-am pedalat într-o ținută de mândră moroșancă ce mi-s! Da, da, pe 24 iunie, de Sânziene și de Ziua Iei! A fost frumos! Cel puțin atât de frumos încât să-mi mai doresc să îmbrac straie tradiționale, chiar un costum popular întreg, cândva, cumva, curând! Ce ziceți, mi-a stat bine așa?

ziua iei

ziua iei (1)

ziua iei (2)

O zi ușoară să aveți! Cu gânduri pașnice, zâmbete senine și vorbe frumoase!

May 312013
 

E un din zilele acelea în care trebuie să-ți ridici capul din palmele în care-ai vrut să te ascunzi de lume și să iei o decizie. Să faci un pas într-o direcție pe care nu o dorești, să-ți forțezi sufletul să accepte ceea ce nu-și dorește, sub nici un chip. E o zi în care te străduiești să te convingi că ceea ce simți nu e un gust al înfrângerii, că amarul ce-ți îneacă sufletul acum e necesar pentru plinătatea ce-ar urma mai încolo.

Azi am decis să amân SkirtBike. Cei care știți cât de important e pentru mine evenimentul ăsta reușiți să întrezăriți modul în care această decizie mă afectează. Respir SkirtBike de mai bine de o lună și toate gândurile, dorințele și speranțele mele înspre ziua evenimentului ăstuia se îndreptau. Mi-am pus acolo, în organizarea lui, tot sufletul și toată capacitatea mea de-a mă ocupa de ceva care mi-e drag într-un mod greu de descris. Și azi trebuie să renunț. Sau, mă rog, să renunț acum, să continui altădată.

De ce? Ploaia, în principal. Ploaia asta care a căzut nemilos peste lume prea multe zile. Care ne-a strâns cumplit cu ușa. Ne-a încremenit în așteptare. Ne-a obligat să acceptăm că nu-s lucrurile așa cum le plănuim, dorim. Vremea neprielnică și tot ceea ce decurge de-aici. Teama de-un eveniment nereușit, într-o comunitate mică în care, promovarea unui astfel de proiect înseamnă, în primul rând, comunicarea directă, personală cu oamenii.

SkirtBike se va ține pe 2 iunie în țară. La Baia Mare va fi o altă dată. Încă n-o știu, o vom stabili. Dar, oricum, gustul ăsta amar pe care-l am și tristețea ce-mi stăpânește sufletul e tot ce pot să simt acum. E o zi tristă azi. Și mi-a plouat prea mult în suflet în ultima vreme.

(Știu, și mi se tot spune și mi se repetă. Trebuie să mă gândesc că uneori e necesar să faci un pas în spate pentru a putea face doi înainte. Așa o fi. Doar că viața-mi poartă pașii atât de haotic că nu mai știu care-s înainte, care-s înapoi sau când trebuie doar să stau pe loc.)

Despre SkirtBike. Și despre oameni.

 Posted by on Wednesday, 22 May 2013  4 Responses »
May 222013
 

Știți, respir SkirtBike zilele astea. Pregătiri, afișe, emisiuni, interviuri, parteneri, biciclete, biciclete, biciclete, de-abia am timp să dorm și zilele mi se par cumplit de neîndestulătoare. Despre ceea ce înseamnă SkirtBike pentru mine, am scris de mai multe ori. Unul dintre articole e aici. Dar azi vreau să scriu despre partea aceea, cea mai importantă, a acestui eveniment, partea care a și marcat toată traiectoria SkirtBike Baia Mare anul acesta. Oamenii.

Oamenii pe care i-am cunoscut de atunci, de la prima zvâcnire SkirtBike în mintea și în sufletul meu, sunt marele câștig pe care evenimentul ăsta mi l-a adus. Alături, desigur, de mersul pe bicicletă care, începând cu anul trecut a devenit un must pentru mine și bicicleta nu mai un mijloc de recreere ci o parte importantă din viața mea. Merg pe bicicletă, la muncă și oriunde altundeva, sunt atentă la bicicliști când sunt la volan, caut piste de biciclete, evenimente legate de ciclism, sunt legată de lumea asta cum nu credeam că voi fi. Dar… oamenii! Oamenii sunt partea aia specială, care fac diferența, care nuanțează. Completează. Și știți cât sunt eu de legată de oameni?!

SkirtBike a adus în viața mea oameni mulți, oameni frumoși, oameni pentru care sunt recunoscătoare. Mi-a adus oamenii cu care am făcut echipă, cu care am învățat, cot la cot, neștiutori în ale organizărilor de evenimente, să punem la punct un astfel de proiect care nu e doar despre fete care se plimbă cu bicicleta îmbrăcate în ținute elegante. Nu e despre faptul că ne dorim să ieșim în evidență purtând fuste când pedalăm, nu e despre superficialități sau despre avantaje pe care nu ar fi firesc să le avem. Este, pur și simplu, despre dorința de-a încuraja femeile să meargă pe bicicletă, să se simtă în largul lor pe străzile din oraș, să nu fie complexate, să nu le fie teamă de trafic, de mașini, de pietoni, să conștientizeze faptul că mersul pe bicicletă e un plus, e un avantaj, e ambasadorul unui mod de viață sănătos, benefic din multe puncte de vedere. Că rămânem femei – feminine, frumoase, exact așa cum ne simțim bine fiecare, de fapt – și atunci când mergem pe două roți.

 skirtbike2013

Așadar, SkirtBike Baia Mare celebrează anul acesta apropierea pe care mersul pe bicicletă o creează între oameni, legăturile care se formează, prietenia frumoasă care ia naștere pe două roți (ei, da, eu știu tare bine acest lucru!) și prin afișul evenimentului exact asta am vrut să transmitem. Bicicleta e cea care ne aduce împreună. Sperăm să fi reușit.

Voi, ce ziceți?

( e o ipostază nouă și pentru mine, și pentru celelalte fete de pe afiș, fete despre care vă voi povesti curând. să vedem cum o fi când ne-om vedea, de mâine începând, prin tot orașul. tongue )

Love story. Noi două.

 Posted by on Wednesday, 8 May 2013  18 Responses »
May 082013
 

Bicicleta e unul dintre lucrurile cu adevărat frumoase din viața mea. Știu, am mai spus-o de multe ori și, cu siguranță, o voi repeta mult și de-acum înainte. Pentru că bicicleta mi-e ceva ce îmi dă un sentiment de preaplin al sufletului, de care nu mă mai pot lipsi. A căpătat, într-un an, de când m-am întors la lumea pe două roți și am pedalat în timpul ăsta cât în toată viața mea de dinainte, atât de multă valoare, atât de mult farmec, mi-a strecurat în suflet așa de mult entuziasm și dor de trăire încât pot să afirm fără urmă de îndoială că e o poveste ce nu se mai poate sfârși. Una pentru care sunt tare recunoscătoare.

lovestory

Atunci când pedalez regăsesc ceva din mine, ceva ce-mi place tare mult. O fărâmă de spirit liber, de încredere, speranță, o fărâmă de existență senină, autentică, dincolo de aparențe și conveniențe, dincolo de pâcla neguroasă din viața mea. Și merg pe bicicletă cu sentimentul că viața, așa cum e, cu prea multele ei puțin bune, trebuie apreciată.

Atunci când sunt cu bicicleta toate mi se par mai frumoase în jur. Și oameni, și locuri. Și chiar și oglinda mi-arată un om altfel decât știu eu. Cam așa…

Știți, ne pregătim de SkirtBike aici, la Baia Mare. Și bicicletele sunt iar în rolul principal pe scena vieții mele acum. Văd zilnic biciclete de toate formele, culorile, modele, biciclete sport sau de oraș, biciclete multe… și mă simt ca și un copil care-și dorește pentru el toate jucăriile lumii. Da, un parc de biciclete mi-ar plăcea și, deși Madame e așa, strâns lipită de sufletul meu, tot mi-aș dori să pedalez (și) alte biciclete. Cum altfel, când sunt atât de multe și atât de frumoase?!

Biciclistice

 Posted by on Tuesday, 30 April 2013  3 Responses »
Apr 302013
 

Bicicletele au rolul principal în piesa vieții zilele astea. Și, ahh, câte v-aș mai povesti dar… șșșhhh, trebuie să le mai țin o vreme pentru mine, cât încă nu-s coapte bine, cât încă se mai întregesc… vine vremea lor, curând!

Dar am scris azi un articol cu o biciclistă din Baia Mare, o doamnă pe care o stimez mult și tare-mi place ce-a ieșit. Ia uitați-vă, nu-i așa că Baia Mare chiar e la înălțime?

Interviu SkirtBike. Baia Mare. 2013. Ahh.

Când a trecut un an???

 Posted by on Tuesday, 9 April 2013  14 Responses »
Apr 092013
 

Vă mai aduceți aminte de SkirtBike? De cum m-a provocat pe mine Elena zicându-mi, într-o noapte din luna mai 2012 că, dacă îmi place ce se întâmplă la București – de SkirtBike era vorba – de ce nu încerc să fac eu așa ceva și la Baia Mare?! Ei, mie mi-au crescut aripi și, vai, cum am crezut eu atunci că e de-ajuns să împrăștii un pic zvonul și fetele pe biciclete se adună și gata e ditamai evenimentul … laughing Ahh, cum n-aveam deloc habar ce înseamnă organizarea, punerea la punct a unui astfel de proiect.

Fetele, inițiatoarele, de la București mi-au fost de mare ajutor atunci, mi-au îndrumat pașii, Cristi m-a sprijinit, am avut mare noroc cu echipa pe care mi-am creat-o aici, la Baia Mare și… ceea ce-a ieșit deja e istorie. Una frumoasă, de care-s tare mândră. O primă ediție de SkirtBike Baia Mare reușită, cu fete și femei de toate vârstele, frumoase, cochete, cu biciclete colorate, cu flori, moriști și mult entuziasm. 7 iulie 2012 a fost o zi frumoasă pentru Baia Mare.

SkirtBike1

Și-acum, ne pregătim de cea de-a doua ediție. Anul acesta SkirtBike se va deșfășura în același timp în toată țara. 10 orașe suntem în total. Mie mi se pare fantastic. Pe 2 iunie, România o să fie plină de fete, îmbrăcate chic, care vor pedala nestingherite pe străzile orașelor. București, Brașov, Drobeta Turnu Severin, Timișoara, Sibiu, Arad, Iași, Baia Mare, Cluj, Alba Iulia.

Recunosc, am emoții multe în ceea ce privește organizarea, acum așteptările mi-s altele, știu care sunt pașii, ce trebuie făcut, știu cât de multă muncă e – cu pregătiri pentru ședințe foto, cu sponsori, cu locații, cu creare de afișe, cu detalii importante, cu autorizații etc – și sper să fim și anul ăsta la înălțime.

Așadar, mă susțineți și anul ăsta, da? Și, fetelor, de oriunde ați fi, alăturați-vă nouă, să pedalăm împreună!

Despre SkirtBike. Încă o dată.

 Posted by on Tuesday, 17 July 2012  No Responses »
Jul 172012
 

Ia uitați-vă aici!

 

Drept e că nu-mi încap acum în pielea asta de moroșancă mândră și nu mai contează acum că tare aveam de gând să scriu în seara asta despre chestii de-alea sentimentaliste, grele. Gata, azi am chef de bere! Cu sirop de merișoare, neapărat!

De înainte și de după…

 Posted by on Saturday, 14 July 2012  16 Responses »
Jul 142012
 

SkirtBike Baia Mare a fost un eveniment reușit. M-au felicitat atât de mulți oameni – dar, clar, meritul e al întregii echipe de organizare – mi s-a spus din așa de multe părți că am realizat un lucru frumos, au venit așa de multe aprecieri și felicitări și nu pot decât să mă declar mulțumită. Munca noastră, a tuturor, a fost răsplătită cu exact satisfacția de care aveam nevoie. Dar, dincolo de impactul general, dincolo de rezultatele așteptate și venite, dincolo de ceea ce a însemnat SkirtBike pentru Baia Mare, pentru mine evenimentul ăsta a fost ceva aparte.

(foto – Bogdan Groza)

SkirtBike n-a fost, pentru mine, doar o provocare de-a face un lucru pe care nu l-am mai făcut înainte. N-a fost doar o ocazie de-a organiza un eveniment, unul la nivel mai mare, pentru o comunitate, nu doar pentru mine sau un grup de oameni sau o ocazie de-a demonstra că pot să realizez ceva cu un scop atât de precis.

Aș putea zice și nu cred că greșesc că evenimentul ăsta e un punct de cotitură în viața mea. SkirtBike m-a scos din locul destul de sumbru în care eram și m-a forțat, pur și simplu, să îmi ocup mintea, timpul, cu o muncă care nu mi-a făcut bine doar pentru că m-a solicitat fizic ci, din multe alte puncte de vedere.

SkirtBike mi-a adus-o pe Madame. Nu doar că mi-a adus în viață bicicleta asta frumoasă însă mi-a schimbat foarte tare perspectiva asupra mersului pe bicicletă. Pedalez acum în fiecare zi, către servici, către casă, seara colind străzile goale ale orașului și mă simt plină de un sentiment căruia nu știu foarte bine să îi dau nume. Mă simt aparte. Dar aparte într-un fel pozitiv. Simt o satisfacție, simt o bucurie și un drag pentru mersul pe bicicletă cum nu simțeam înainte. Da, cu siguranță, simt că bicicleta și cu mine avem trasat un drum împreună. Și ăsta e un mare câștig pentru mine. Dar SkirtBike e încă și mai mult pentru mine.

Evenimentul ăsta a făcut ca multe probleme de ale mele să iasă la iveală. Mi-a adus în viață oameni, mulți oameni, altfel de oameni. Oameni frumoși, entuziaști, cu dorința de viață, de muncă, dorinta de a face lucruri, de a lăsa ceva în urma. Oameni tineri de la care am simțit că eu, cu atâtea experiențe, cu atâtea tristeți și atâtea urcușuri și coborâșuri în spate, am multe de învățat. Și multe de acceptat, de înțeles. Multe cu care trebuie să mă împac.

Mi-a fost greu, timp de o lună și jumătate să împac rațiunea cu simțirea, mi-a fost, de multe ori, dificil să fac față unor situații în care simțeam că tristețea și amărăciunea mă copleșesc și mi-a bătut la ușa sufletului frecvent sentimentul de inutilitate a orice efort, și nu e ca și cum  ceva, în timpul ăsta, s-ar fi schimbat fundamental în viața mea dar… cu siguranță e un punct de cotitură. SkirtBike m-a adus într-un moment din acelea în care nu mai poți să mergi exact pe același drum, nu mai poți să ignori ceea ce ți se deschide în față, nu mai poți să te ascunzi în spatele scuzelor de genul – eu am îndrăzneala, n-am ocazia – scuză pe care o foloseam eu destul de des. Nu, acum e un moment din acelea în care ceva se schimbă, poate că nu se schimbă total, nu peste noapte dar sunt niște pași clari făcuți în altă direcție și, probabil, se așteaptă de la mine, viața așteaptă de la mine doar să am curajul necesar să trag de cârmă, să pornesc în altă direcție, una care să mă ducă spre un ceva mai bun. Și pentru asta, pentru ca m-a urnit din loc, pentru că mi-a dat avântul ăsta de viață de care aveam așa de multă nevoie, SkirtBike e – și o să fie mereu – mai mult decât un eveniment organizat de mine. E o parte din mine.

Și mâine a fost o zi…

 Posted by on Monday, 9 July 2012  7 Responses »
Jul 092012
 

… așa începe o piesă de la Iris, una dragă mie. Adevărul e că asta e mersul firesc al lumii, al timpului. Zilele vin, trec. Indiferent că sunt de-alea bune sau mai puțin bune.

A trecut și ziua SkirtBike Baia Mare. A fost una deosebită, din foarte multe puncte de vedere dar nu mă simt acum în stare să-i dau drumul butoiului cu impresii, poate că sunt încă puțin sub efectul apei de foc băute la petrecerea de după eveniment, poate că încă au nevoie lucrurile să se așeze, cine știe…

Azi vă arăt articolul ăsta, vă invit să vă uitați la pozele noastre și, când îmi revin din beția de emoție, alcool și oboseală, mă pun și scriu.

Seară bună vă doresc!

Bine, pun și aici o poză cu mine chiar după eveniment! happy

Ziua SkirtBike la Baia Mare.

 Posted by on Sunday, 8 July 2012  5 Responses »
Jul 082012
 

E 8 iulie. Ziua SkirtBike Baia Mare.

Să vă mai spun cât de specială e ziua asta pentru mine? Cum m-am trezit de dimineață bună, neavând somn, chiar dacă am pus capul pe pernă târziu? Cum mi-e sufletul ca într-un carusel? Și mintea, și mai și?

All good things come to an end – spune Nelly Furtado într-o piesă pe care o ascult de câțiva ani… și știu că așa e firesc să fie. Aseară, târziu, după o altă ședință de pus lucrurile la punct, m-am plimbat – da, devine obișnuință – cu Madame pe străzile goale ale orașului și am lăsat gândurile să se așeze, să-și găsească locul, mai ales după ziua zbuciumată de care am avut parte. Și a fost bine. Străzile goale, orașul adormit, drumurile largi și bicicleta mea dragă, toate mi-au fost teren propice pentru o liniștire care aveam mare nevoie. Și m-am trezit în dimineața asta cu entuziasm pentru ziua ce urmează și cu multă teamă pentru faptul că azi ceva se încheie.

Știu că lucrurile vin și pleacă și, deși mă întristează și mi-e puțin teamă de ceea ce urmează după ce un ceva bun se termină, încerc să privesc lucrurile altfel și să mă gândesc că, deși finalitatea e inerentă, în urma lucrurilor făcute rămâne ceva ce nu poate fi luat, ce nu se poate pierde.

Și vreau, trebuie ca după ziua de azi, să rămână ceva ce nu-mi poate fi luat. Vă mulțumesc, că sunteți. Să îmi țineți pumnii azi, să iasă un eveniment reușit!

În loc de noapte bună!

 Posted by on Tuesday, 3 July 2012  11 Responses »
Jul 032012
 

Ce ne mai place să se vorbească frumos de noi, nu-i așa? Drept e că articolul ăsta m-a uns pe suflet în seara asta și-o să merg zâmbind la somn… happy

Așa… dacă vreți să mă și auziți vorbind și să mă vedeți emoționată, aici sunt cu camera de filmat îndreptată fix spre mine.

Seară frumoasă să aveți!