cândva. măcar o dată în viață.

 Posted by on Thursday, 12 February 2015  11 Responses »
Feb 122015
 

mi-e musai să-mi fac un wish list. de multe ori, mă trezesc întrebându-mă dacă eu îmi doresc lucruri în viață. nu (doar) materiale, nu de-alea cumpărate cu bani – bine, și călătoriile tot cu bani, mulți – se plătesc, dar măcar intră într-o categorie aparte (se spune, doar, că singurele lucruri pe care le plătim și ne îmbogățesc, sunt călătoriile). și știu că îmi doresc. deci, să fie o listă, una deschisă, într-o ordine fără ordine, în care voi adăuga rânduri când voi avea ceva nou în minte. sau suflet.

așadar, cândva. măcar o dată în viață. în această viață.

  • să mergem la Disneyland, măcar la Paris și la un Legoland
  • să zbor cu balonul undeva pe malul mării
  • să îmi cumpăr un ceas de mână nou; rezolvat, 2 mai, un Orient clasic, simplu, potrivit.
  • să-mi fac unghiile cu ojă foarte roșie (da, n-am făcut-o niciodată) - s-a întâmplat, primăvara lui 2015 m-a găsit cu unghiile roșii. frumoase foc.
  • să merg la un concert Andre Rieu la Maastricht
  • să pedalez pe malul Dunării, în Austria
  • să petrec cândva o întreagă lună ianuarie în Brazilia
  • să devin pilot de baloane cu aer cald
  • să parcurg El Camino
  • să plec într-o călătorie fără termen, gen un an sabatic
  • să vizitez Japonia cu cireșii înfloriți
  • să descopăr câte ceva din lumea asiatică
  • să mă plimb pe străzile din cartierele din New York
  • să-l duc pe Puști la Polul Nord, acasă la Moș Crăciun
  • să încerc parasailing-ul pe apă
  • să vizitez Moscova, iarna, de preferat
  • să fac o călătorie cu Transsiberianul, măcar până la Lacul Baikal
  • să văd aurora boreală
  • să pedalez o bicicletă tandem – în iulie 2015, la SkirtBike, Puștiul și cu mine am pedalat o bicicletă tandem!
  • să mă pierd pe străzile din Istanbulul vechi – începutul lunii iunie m-a găsit la Istanbul. frumos, frumos, frumos.
  • să scriu o carte – jurnal de călătorie de suflet
  • să urc câțiva munți strașnici ai lumii
  • să fac o călătorie cu o rulotă

… vine și continuarea, pas cu pas.

 voi, ce listă de nebunii aveți?

Ele, fetele mele…

 Posted by on Tuesday, 18 June 2013  10 Responses »
Jun 182013
 

A venit vremea să vă spun despre ele, fetele mele (așa cum le-alintă Puștiul)…

IMG_9965

Sunt trei… Pe toate le-am întâlnit în urmă cu un an, la prima ediție SkirtBike. Atunci când am decis că vreau să organizez evenimentul ăsta la Baia Mare, am dat un anunț prin care spuneam că am nevoie de oameni care vor să se implice, să mă ajute să pun pe picioare acest proiect. Nu aveam deloc habar, atunci, despre ce înseamnă organizarea unui eveniment pentru comunitate, chiar deloc…

IMG_0006

Una dintre persoanele care mi-au răspuns a fost Diana. Ea a fost prima persoană cu care-am stabilit să ne întâlnim, să discutăm… mi-a rămas proaspătă în minte senzația pe care-am avut-o când am cunoscut-o, atunci când a venit să se vadă cu mine… când am văzut-o apărând, mi-am zis – ahh, fata asta e așa frumoasă, așa de relaxată și încrezătoare, emană așa un aer special… m-a cucerit atunci, vă spun sincer. De fapt, chiar m-a intimidat. Mă uitam la ea cu admirație și mă simțeam mică și neînsemnată. Cu părul ei absolut superb – Diana e o blondă autentică pe care-ar invidia-o și nordicele alea invidiate de toată lumea – îmbrăcată lejer, cu o cămașă încheiată totuși până la ultimul nasture, cu o geantă care-i întregea ținuta, mi s-a părut atunci exact imaginea fetei în care mi-aș fi dorit mereu să mă regăsesc. Degajată, simplă și totuși cochetă, fără nimic ieșit din tipare și totuși atât de diferită.

Ahh, despre Diana v-aș putea povesti multe. O vreme îndelungată, din cauza firii ei cumpătată și liniștită, am perceput-o greșit și-am crezut-o inabordabilă, parcă nu găseam calea de-a ajunge la ea, mă simțeam cumva intimidată și nesigură… și, cu cât o cunoșteam mai mult, cu atât o plăceam mai mult. Asta nu s-a schimbat nici acum, după un an, după multe lucruri trăite împreună, de la Diana simt și acum că am multe de învățat, mi-e o bucurie faptul că o cunosc și o simt aproape într-un fel anume. Diana e, din grupul nostru, cea echilibrată. Calmă, în cea mai mare măsură a timpului, cu capul pe umeri, ancorată în realitate, cu o gândire sănătoasă și cu un caracter bine clădit. Ceea ce văd mereu în ea e echilibrul și stabilitatatea date de o copilărie reușită, de o educație bună… Sunt onorată că o cunosc, că mi-e prietenă.

IMG_9961

Diana mi-a adus-o aproape, tot prin pregătirile pentru SkirtBike, pe Kinga. Cu Kinga lucrurile s-au petrecut diferit… nu-mi mai aduc aminte exact ziua în care am văzut-o prima oară, de ea mi se spusese, la vremea aceea, din mai multe părți, îmi fusese recomandată și lăudată pentru pozele frumoase pe care le face – cu ea model sau cu ea în spatele obiectivului – Kinga, ca și Diana, e fotograf… M-am apropiat mult de Kinga chiar de la început pentru că… am simțit cât de mult seamănă cu mine. Am regăsit în ea același mod de-a percepe viața, aceeași nevoie de apropiere, de tandrețe, aceeași luptă cu viața, cu nedreptățile ei, cu neajunsuri sufletești… În timpul petrecut cu ea, și-am avut șansa, chiar de la început, de-o drumeție pe munte – cu Kinga am fost în Rodnei anul trecut – m-am atașat mult de ea și-am simțit, după multă vreme, cât de reconfortant e să simți pe cineva aproape, să-ți lași sufletul să se deschidă și preaplinul lui să se reverse. Kinga, deși mai mică decât mine, deci, clar, cu o experiență de viață mai puțin dramatică, mai puțin copleșitoare, a trecut dincolo de bariera aparențelor… mi-aduc aminte cum m-a primit frumos în viața ei, cum m-a lăsat să fiu așa cum sunt și m-a acceptat… cum i-am spus, într-o noapte, pe munte, după câteva păhărele de vișinată, că o iubesc mult… și o cunoșteam  de relativ puțină vreme… Kinga e un amestec de forță și sensibilitate. O simt puternică și, în același timp, pierdută într-o lume de prea multe ori nepotrivită. Kinga e și seninătate dar e și nesiguranță, și temeri și multe întrebări. Kinga e așa cum eram și eu la vârsta ei… îndrăzneață și totuși temătoare. Doar că e mai frumoasă, mai deschisă, mai inteligentă. Mai… E Kinga, brunețica cu niște ochi verzi frumoși, frumoși. E, uneori, ca un copil mofturos și e fata cu care, din grupul ăsta, intru uneori  în conflict. Într-un an, ne-am ciocnit de câteva ori… uneori chiar dureros, cu încăpățânări de ambele părți, cu scântei… dar Kinga mi-a arătat că oamenii care sunt prieteni, pot să se certe, să nu se înțeleagă, să nu fie de acord în toate dar asta nu înseamnă că prietenia nu e autentică, că nu există. Dimpotrivă, se așează, cimentându-se.

Acesta e un lucru pentru care sunt  foarte recunoscătoare, fetele astea m-au învățat că apropierea nu se distruge din cauza neînțelegerilor. Că acestea, dacă oamenii țin unii la alții, se rezolvă. Încă mi-e greu să spun lucrurile pe nume, încă mi-e greu să fiu suficient de deschisă încât să nu  interpretez lucrurile greșit, încă mi-e greu… dar învăț. Și sunt tare recunoscătoare că ele au răbdare cu mine.

IMG_9979

Ei, Ramona… Ramona e  cireașa de pe tort a grupului nostru. E viața în forma ei cea mai autentică. E tânără, flămândă de trăire, e un burete de  afecțiune, e entuziastă și nebunatică, e frumoasă și e, ceea ce-mi place cel mai mult la ea, dincolo de prejudecăți, aparențe și conveniențe. E suflu de viață, e  trăire,  e sete de dragoste, e… Ramo. Pe ea am cunoscut-o exact la SkirtBike unde a venit să pedaleze împreună cu băimărencele iubitoare de mers pe bicicletă… și ne-am apropiat încet, încet, apropierea asta definitivându-se la Balloon Fiesta unde și ea, ca și mine, s-a îndrăgostit de tot ce lumea aceea fascinantă a  baloanelor cu aer cald înseamnă.

Ramona e elementul nostru de nebunie, de nonconformism al grupului. Cu buzele ei, date cu ruj roșu, absolut bulversatoare, cu râsul frenetic și liber, cu aerul ei boem… Ramona e trăire. Ceea ce ea și cu mine avem în comun e tendința asta de-a trăi în extreme. Ori pe culmi de trăire, ori în afunduri… și, din nefericire, cu o înclinație fatalistă de-a trece de la o extremă la alta într-o secundă, uneori din motive absolut inexistente. De Ramona mă despart aproape zece ani și totuși, e o distanță care apropie. O simt copil și o simt femeie, în același timp, Ramona e fragedă și încă necoaptă și totuși matură, e ca și mine și totuși așa de diferită. Și e bine s-o am aproape.

IMG_9910

Mă bucur că le am pe fetele astea aproape, că le văd crescând și devenind femeile acelea minunate care sunt, îmi sunt dragi fetele astea cum nu  credeam că s-ar mai putea să mi se întâmple. Prieteniile mele cu fetele au fost întotdeauna grele. Cumva, între niște limite neimpuse dar existente. O prietenă dragă m-a ajutat prima, în urmă cu câțiva ani, să fac pasul ăsta înspre prietenia între femei (Anca, mulțumesc!) și apoi fetele astea trei mi-au demonstrat într-un an că lucrurile pot să fie altfel decât cred, chiar decât aș fi fost sigură că pot fi.

Nu știu cât va dura prietenia asta, nu știu ce ne-aduce timpul.  Nu mai pot, nu mai vreau să cred în – pentru totdeauna – sau în prietenie perfectă însă, chiar de-ar fi ca acest grup să se destrame curând, tot m-aș simți câștigată. Apropierea de ele mi-a adus multă bucurie, multă viață frumoasă și le sunt recunoscătoare, îmi sunt dragi, îmi sunt aproape de suflet. happy4

Fetelor, vă mulțumesc. Că sunteți.

Siguranță, echilibru, nonconformism și sensibilitate (SENS). Noi, cele patru fete pe care ne leagă nici nu știu ce anume. Dragul de mers pe bicicletă? Dorul de viață plină? Berea cu merișoare sau cea cu lămâie? Sau, pur și simplu, bucuria unei prietenii frumoase?!

Eu ar trebui să fiu elementul de siguranță în relația asta cvadruplă. Ar trebui.  Că sunt cea mai mare dintre ele, că am cel mai mare bagaj de viață în spate, că… dar nu-i chiar așa, nu prea însemn eu siguranță, prea multe temeri am, prea multe port în suflet, prea multe mă apasă. Dar așa, măcar din punctul de vedere al maturității, e clar că sunt un om matur, poate prea matur, prea puțin îmi mai permit să fiu copil, să las copilul din mine, fărâma aceea, să se exprime.

Noi, cele patru fete, vom fi, în curând, la asta lucrăm acum, asociația SENS. Siguranță, echilibru, nonconformism, sensibilitate. O asociație prin care ne dorim să dăm viață tocmai lucrurilor acelora care ne leagă, care fac prietenia asta, pentru că suntem patru persoane diferite, atât de colorată. O asociație pentru evenimentele care ne unesc… SkirtBike, Balloon Fiesta, Kids for Kids, o asociație prin care vom face, pentru comunitatea în care trăim, sperăm, și alte proiecte menite să aducă un plus vieții, să o nuanțeze, să îi dea mai mult farmec. E ceea ce vrem să promovăm, elementele care ni se par extrem de necesare pentru o viață care să însemne mai mult decât existență. O să milităm pentru siguranță, pentru sentimentul de siguranță de care toți avem nevoie, pentru echilibrul atât de necesar pentru a face față tuturor celor pe care viața ni le scoate înainte, nonconformism, căci ne dorim să ieșim din tipare, nu să epatăm ci să rupem lanțurile conveniențelor și a aparențelor, să arătăm că lucrurile pe care le dorim se pot trăi, dincolo de temeri și nesiguranțe… și sensibilitate, pentru că sufletele noastre au nevoie să fie îngrijite, pentru că satisfacția sufletească, emoțională, e cea care ne îndeamnă să continuăm, să visăm, să mergem mereu înainte, sperând. Și pentru că latura sensibilă e cea care nu ne lasă deloc să uităm de cei din jurul nostru.

Așadar, prietenia aceasta să un sens frumos vieții mele și noi, împreună, vom încerca să dăm un plus de SENS comunității în care trăim.

Să visăm departe, zic.

 Posted by on Saturday, 9 February 2013  5 Responses »
Feb 092013
 

Să vedeți cât de departe visez eu. Sau, cât de sus, de fapt. Știți voi, v-am tot spus, că lumea baloanelor cu aer cald e una fascinantă pentru mine și chiar dacă nu pășesc – la propriu – prin ea pe atât de mult pe cât aș vrea, sufletul mi-e acolo, pe sus, mereu, și mintea și gândurile-mi zboară departe, în toate locurile alea pe deasupra cărora mă văd rătăcind agale, într-un balon cu aer cald.

Ce ziceți, nu simțiți că vi se taie respirația, de emoție, de dorință, de frică, de nerăbdare, de uimire, de… toate astea la un loc, la gândul unei astfel de priveliști văzute dintr-un balon cu aer cald? Că eu da, sigur simt că-mi râde inima la vederea pozelor ăstora…

ballooningm

Melbourne, Australia (sursă foto)

ballooningt

Tirol, Austria (sursă foto)

cappadocia

Cappadocia, Turcia (sursă foto)

positano

Positano, Italia (sursă foto)

Astea-s doar câteva, care mi-au ajuns mie la suflet azi. Drept vă spun că mi-ar plăcea, clar, în spiritul lui Jules Verne (el, cu ale lui Cinci săptămâni în balon), să fac ocolul Pământului într-un balon cu aer cald. Nu-n optzeci de zile… Ahh. Să visăm, așadar, departe…

Generozitate

 Posted by on Monday, 5 November 2012  3 Responses »
Nov 052012
 

Despre Cosmina vă povesteam într-un post mai jos. Fetița aceasta de opt ani care trăiește împreună cu bunica ei în niște condiții inumane, va beneficia, după cum vă ziceam, de un ajutor din partea organizatorilor Maramureș International Balloon Fiesta. Acest ajutor constă într-o alocație lunară, în valoare de 300 lei, timp de un an, bani cu care vom încerca să-i ușurăm un pic existența, cumpărându-i lucruri de care are nevoie. Primii bani au sosit deja și fetița va primi lucrurile cumpărate din acești bani, miercuri, 7 noiembrie.

În plus, după ce le-am împărtășit povestea asta, cinci mămici prietene cu mine au vrut și ele să o ajute pe fetița asta și azi i-am strâns multe lucrușoare. Hăinuțe, încălțăminte, rechizite, jucării, dulciuri, multe, mult mai multe decât mă așteptam. Femeile astea, cărora le mulțumesc din suflet, mi-au arătat că oamenii pot să fie generoși, că dincolo de problemele și preocupările personale, rămâne loc și timp și pentru alții, cei care au nevoie de ajutor.

Lucrușoarele astea… și păpușa vorbitoare, despre care Cosmina, când am vizitat-o ultima oară, mi-a șoptit că și-ar dori-o și una dintre mămici m-a ajutat să-i îndeplinesc dorința asta… vor ajunge la fetiță și bunica ei, miercuri, împreună cu alimentele și restul de lucruri pe care le vor primi din partea organizatorilor Fiestei.

Nu știu să vă spun în cuvinte potrivite ce sentimente mă încearcă în seara asta. Dar e de bine, clar! happy

SkirtBike la Baia Mare

 Posted by on Tuesday, 22 May 2012  27 Responses »
May 222012
 

Update:

Bun!!! Deci… în urma unui mesaj de la organizatorii evenimentului SkirtBike am ajuns la concluzia că ne-am (m-am) pripit și lucrurile care trebuiesc făcute pentru ca evenimentul să fie organizat ca la carte necesită mai mult timp decât cele trei zile rămase până sâmbătă (îmi asum vina de-a mă fi entuziasmat prea tare și de-a fi crezut că intenția bună și dorința de a face ceva sunt suficiente pentru a organiza așa ceva!) și mai multă împlicare. Așadar, evenimentul se va amâna până la o dată pe care o voi comunica ulterior și până atunci vă spun cam ce trebuie făcut și aștept orice fel de sugestii, orice fel de ajutor.

E necesar să formăm o echipă de organizatori deci dacă vă doriți evenimentul ăsta și vreți să vă implicați aștept un semn aici sau pe mail, trebuie să găsim susținători oficiali (ONG-uri, cluburi de bicicliști, media, etc), să obținem aprobare de la Primărie, să pregătim materiale pentru promovare. Dacă ne dorim și reușim să facem lucrurile astea vom putea pune Baia Mare pe harta evenimentului SkirtBike. Oficial.

….

Aseară îi ziceam Elenei cât de mult apreciez faptul că în București se organizează astfel de evenimente, inițiative care aduc împreună oameni care au ceva în comun, în cazul ăsta era vorba de SkirtBike, eveniment în cadrul căruia doamne și domnișoare îmbrăcate în ținute chic pedalează cu grație (pozele de la Elena sunt o dovadă clară!) demonstrând că mersul pe bicicletă înfrumusețează și e ceva ce se poate face zilnic, în orice ținută, nu doar la sfârșit de săptămână, în echipament sportiv. Elena m-a provocat să organizez eu în Baia Mare evenimentul ăsta și acum, iată-mă, asta încerc să fac!

Deci, fetelor, haideți să arătăm țării că și în Baia Mare mersul pe bicicletă e o activitate care aduce un plus de feminitate celei care pedalează și să ne întâlnim sâmbătă, 26 mai, ora 16, pe platoul din fața Bibliotecii Județene. Vom pedala cu voie bună pe un mic traseu și după aceea ne vom opri într-un loc frumos la un pahar de poveste. (sau de bere sau de ce vreți voi, tongue)

O să revin cu detalii și update-uri! Fetelor, ne mobilizăm, ce ziceți? (Acesta e afișul de capitală!)

” Regula nescrisă a evenimentului spune că fiecare participantă la SkirtBike trebuie să vină îmbrăcată în ținută chic, cu rochie sau fustă, tocuri sau balerini, pălărie sau eșarfă, cu flori în par sau în coș, cu claxon și bicicletă, pentru ca această promenadă să demonstreze că mersul pe bicicletă înfrumusețează. ” (sursa și detalii aici)

Pregătiri pentru o seară de poveste

 Posted by on Saturday, 5 May 2012  3 Responses »
May 052012
 

Mi-am înveșmântat sufletul în haine de sărbătoare, mi-am pus la gât șirag de mărgele entuziaste și pe buze mi-am creionat un zâmbet de nedisimulată nerăbdare. Și am plecat.

În seara asta am o întâlnire importantă la Budapesta. Cu un bărbat al cărui nume e sinonim cu armonia și muzicalitatea. Andre Rieu.

(voi lipsi de pe aici zilele astea dar mă veți ierta, nu-i așa? pentru că motivele mi-s de-alea, vinovate de trăire. să vă fie bine și să aveți grijă de voi.)

Praga. 2012.

 Posted by on Sunday, 12 February 2012  7 Responses »
Feb 122012
 

Pentru că postul precedent, pentru care am depus eforturi considerabile ca să-l scriu, mi-a lăsat un gust extrem de tristă amărăciune am mare nevoie de ceva care să îmi îndulcească măcar un pic starea așa că încerc să îmi direcționez gândurile într-o altă direcție (sperând că mintea va atrage după ea și sufletul, că acolo e problema!).

Praga e trecută pe lista aceea a lui 2012, a lucrurilor pe care îmi doresc mult să le fac. Gata. Acum e o certitudine, rezervările sunt făcute și plătite, la sfârșitul lunii aprilie voi respira, pentru câteva zile, aer de poveste. De poveste cehească.

Sunt privită, de multe ori, sceptic, pentru dorul ăsta de ducă ce sălășluiește în mine și pentru sacrificiile pe care le fac ca să pot plăti toate aceste datorii pentru suflet. Am auzit chiar și varianta privitor căreia e inutil să faci eforturi și să cheltuiești bani (mulți, de multe ori) pentru a ajunge în niște locuri pe care poți, foarte ușor, să le vizitezi virtual, cu ajutorul internetului. Sincer, mi-e și greu să răspund unui astfel de raționament și nu am, nici nu caut să am, argumentele care să combată astfel de păreri. Pur și simplu, e în mine un dor de-a mă duce și a fi acolo, în atât de multe locuri. Sunt atât de multe locurile în care aș vrea să ajung încât mi-e imposibil să nu simt tristețe la gândul că, orice aș face, nu-mi va ajunge toată viața pentru a respira aerul lor. Dar, asta nu mă oprește în a mă zbate pentru a împlini măcar parte din dorințele astea de-a cuprinde, cu pasul și mintea și sufletul cât mai mult din harta lumii.

Deci, Praga e istorie, și bere, și cârnăciori, din câte am citit până acum. În aprilie, o să fie toate astea și ceva mai mult. O dorință împlinită pentru mine și sufletul meu.

happy

Un pas? Sau doi?

 Posted by on Sunday, 15 January 2012  2 Responses »
Jan 152012
 

De cele mai multe ori, când sunt foarte deprimată (fir-ar, pare să fie o stare permanentă, nu?) mă ajută dacă fac ceva pentru mine, ceva mai special. Da, aşa cum unii oameni aleg să mănânce mai multă ciocolată sau alţii bântuie prin magazinele cu îmbrăcăminte vindecându-se de tristeţe în timp ce golesc portofele sau carduri. Pe mine, în general, mă ajută librăriile, poate pentru că mi-s cele mai la îndemână. De data asta, însă, simţeam nevoia de mai mult. Simţeam nevoia să-mi arăt eu mie că mă apreciez, că vreau şi pot să fac ceva care să mă ajute să mă simt mai bine. Aşa că, am făcut-o. Mi-am făcut exact cadoul pe care-l doream de ziua mea. Mi-am cumpărat o carte pe care am refuzat o vreme să o citesc (dar despre asta o să scriu altădată) şi mi-am plătit biletul pentru concertul Andre Rieu de la Budapesta.
Ia uitaţi-vă ce frumos îmi zâmbeşte el!

Deci, e clar, pe data de 5 mai sunt la Budapesta. Bun, cu ocazia asta am punctat (voi puncta) unul dintre lucrurile care se află pe lista lui 2012. Da, aşa e, e vorba doar de un bilet, dar nu voi fi singură la concert, vor mai fi încă câteva mii de oameni, nu? Mda, cam aşa mă încurajez… şi mă bucur când îmi dau seama că dorinţa de-a fi acolo e mai puternică decât gândul că voi merge singură.

În plus, m-am gândit să profit un pic mai mult de faptul că o să fiu în ţara vecină chiar la început de mai, exact pe gustul meu, aşa că îl voi lua pe puşti cu mine şi, într-un sfârşit de săptămână puţin prelungit, o să avem timp să ne facem de cap într-un parc de distracţii. Am citit pe net despre parcul Vidam, din Budapesta şi pentru începători ca noi pare să fie super ok.

Să vă mai spun cum mi se zbate-n vene dorul de ducă şi cât de mult mă bucură faptul că, pe lângă bucuria mea, îl voi face fericit şi pe puşti? Că e înnebunit după carusele, maşinuţe, trenuleţe şi alte nebunii, e normal, nu?

Seară bună! 

(şi-un gând de mulţumire pentru toată opera pe care Eminescu, indiferent că e iubit sau nu, ne-a lăsat-o. valoarea ei e, clar, incontestabilă. şi azi e ziua lui. happy )

Ce îmi doresc eu în 2012.

 Posted by on Monday, 9 January 2012  18 Responses »
Jan 092012
 

M-am gândit că, dacă încep săptămâna scriind despre lucruri pe care vreau să le fac, o să mă prindă ideea asta de entuziasm şi o să fie bine zilele astea. Să vedem.

Păi îmi doresc sănătate, desigur, chiar dacă sună a clişeu e, de fapt, o realitate. Când e puştiu’ bolnav, de exemplu, se pierd toate şi rămâne doar teama şi neputinţa şi lupta cu boala. În plus, răceala cu care am intrat în noul an e destul de persistentă şi n-ar fi bine să mă însoţească pe tot parcursul lui.

Deci… îmi doresc să călătoresc, să văd şi să trăiesc lucruri deosebite. Îmi doresc să nu simt că mi se scurge viaţa printre degete, c-o irosesc. Să am mai multă putere de a discerne. Îmi doresc să depăşesc obstacole şi s-o fac un pic mai uşor.

Undeva prin martie îmi doresc să merg la Praga. Mi-am pus în gând acest lucru încă cu ceva vreme în urmă, când mă uitam cu dor la pozele superbe ale lui Călin, din vechea lui Paporniţă cu Vorbe. Încerc, zilele astea, să transform planul acesta într-un fapt concret găsind o ofertă cât de avantajoasă pentru ca, desigur, ceea ce mă limitează mult în îndeplinirea lucrurilor pe care le-aş face, sunt banii, sau absenţa lor. Cică ei dictează ritmul jocului. Dar Praga o să fie, anul ăsta, primăvara, neapărat.

În mai îmi doresc să ajung la concertul Andre Rieu de la Budapesta. Tot zilele acestea trebuie să hotărăsc dacă merg, ca să pot cumpăra biletul. Mda, mă împiedică aici gândul că ar trebui să merg singură dar îmi doresc mult să o fac… ar fi, oare, foarte ciudat? N-aş merge singură la Budapesta dar ar trebui să merg singură la concert. Pare un pic aiurea şi nu ştiu dacă dorinţa de-a merge e suficient de puternică ca sa ţină piept prejudecăţilor. Mda, dacă vă întrebaţi, nu am, pe aproape, pe nimeni care să fie dornic de o aşa experienţă.

Undeva pe la sfârşitul primăverii, începutul verii, sau, nici nu contează, dar să fie anul ăsta, şi cât de curând, dacă e posibil, îmi doresc ceva nou. Să merg pe munte. Aşa, ca şi iubitorii de natură, de excursii, de turism montan. Aici, în ţară, cu oameni care asta fac. Iar e un plan destul de greu de pus în practică deoarece nu prea cunosc iubitori de munte… dar îmi doresc foarte mult să fac cunoştinţă cu o astfel de experienţă. Nu ştiu s-o explic prea bine dar vibrează în mine un dor de înălţime, de obstacole depăşite, un dor de efort, de eliberare, de răsplată. Un dor de viaţă, cred. Am tot citit despre experienţe ale altor oameni, despre sentimentul de libertate pe care l-au avut pe munte, zilele astea m-a impresionat puternic articolul ăsta, şi imaginile incredibile, şi câteva cuvinte dintr-un comentariu – “Cine nu se urcă pe munte nu cunoaşte înălţimea cerului” – Cum să nu îmi doresc aşa ceva, când iubesc să ajung mai aproape de cer?

Tot prin vară, sper să pot să-l duc pe puşti undeva la mare. Iubeşte mult apa şi-n plus are nevoie de aer de mare, i-ar prinde bine… dacă ar fi să pot alege, aş alege Croaţia, o destinaţie care îmi e în cap de multă vreme, pentru peisajele deosebite, amestec de mare şi munte. Dacă n-o fi să fie, şi marea noastră e tot mare. Aşa cum e.

Cândva, anul ăsta, vreau să mă duc cu puştiu’ într-un parc de distracţii, unul mare, plin de roller coastere – pentru mine, şi lume de poveste, pentru el. N-am fost niciodată într-unul şi mă gândesc că e cazul, aşa, după treizeci de ani, să-i dau voie copilului din mine să trăiască o astfel de bucurie. Deci nu ştiu dacă mi-o doresc mai mult pentru mine decât pentru el dar cred că, până la urmă, ar fi ceva deosebit pentru amândoi. Zona Budapesta – Viena mi-ar fi cel mai la îndemână, cred, aşa că o să văd cam ce găsesc. Dacă aveţi vreo sugestie, o aştept cu drag, desigur.

Îmi doresc să cunosc şi să mă apropii de oameni. Mi-ar plăcea, pe unii dintre voi, să vă cunosc personal şi să legăm nişte fire, un pic mai puternice decât cele virtuale. Dacă ar fi posibil, mi-ar plăcea o întâlnire cu voi. Aşa, să ne adunăm din colţuri de lume. Şi să vedem ce iese.

Mi-aş mai dori, mult, să ajung în Deltă dar asta e o dorinţă pe care va trebui s-o trec pe lista de aşteptare, cred. Mi-ar plăcea şi la Lisabona. Şi la un concert Iris. Şi să mai trag o fugă până la Roma. Şi mi-aş dori să zbor, asta e o dorinţă ce nu ţine de timp. Cât de mult, cu ce se poate. Să experimentez zborul cu un planor. Şi cu-n avion mic, mai mic decât cel din care am sărit cu paraşuta. Poate şi să mai fac salturi, însă în alt cadru. Încerc, în toate, să îmi fac planuri cât de cât realiste şi să nu mă intind mai mult decât simt eu c-ar fi posibil. Visez dar încerc să am vise realizabile. Altfel, nu văd rostul…

În altă ordine de idei, mi-aş mai dori… un loc de muncă mai bun sau, măcar, nişte îmbunătăţiri materiale la actualul – da, o vreme rămân tot pe post de angajat -, mi-aş dori o maşină nouă. Şi să mă înscriu la o altă şcoală, un master, probabil. Şi alte multe mărunţişuri care n-au importanţă atât cât să fie nominalizate. Dintre lucrurile care se pot cumpăra cu bani cel mai mult îmi doresc bilete de călătorie, asta e clar. E aşa un dor de ducă în mine…

2012. Şi Andre Rieu.

 Posted by on Tuesday, 27 December 2011  14 Responses »
Dec 272011
 

Cu Andre Rieu am făcut cunoştinţă ( scrisesem, iniţial, cunoştiinţă, nefiind sigură de forma corectă a cuvântului însă aici zice că aşa e corect ) în urmă cu aproape trei ani, într-o seară de vară în care am plutit pe ritmurile de vis ale acestui vals. A fost, ca şi în cazul lui Yiruma, dragoste la prima audiţie. Sensibilitatea muzicii lui mi-a pătruns în vene făcându-mi sângele să circule într-un mod… altfel. Muzica lui, pe care o simt mereu ca fiind adâncă, profundă, diferită, îmi e dragă şi mă poartă printr-o lume aparte, de poveste. 

În 2012, Andre Rieu, împreună cu orchestra ce îl însoţeste, concertează în toată lumea… pe data de 5 mai vor fi la Budapesta. 


sursă fotografie

Îmi doresc foarte mult să merg la concertul ăsta. Problema e că n-am cu cine să merg şi, oricât de temerară aş fi, parcă nu mă simt chiar în largul meu să mă duc la un concert de muzică clasică neînsoţită ( desigur ţinuta este obligatorie ).

Deci, vă invit să mă însoţiţi în ţara vecină, să mergem împreună la concertul Andre Rieu din 5 mai 2012 şi să ne umplem sufletele cu un eveniment încărcat de emoţie şi sensibilitate. Se anunţă cineva? ( trebuie să ţinem cont că biletele se epuizează cu mult timp înainte!!! )

De făcut. Într-o viaţă. Asta. (1)

 Posted by on Wednesday, 9 November 2011  21 Responses »
Nov 092011
 

Îmi fac planuri dar planurile mele nu-s, de obicei, pe timp îndelungat. Poate pentru că-mi dau seama că planurile nu-s bătute în cuie şi se pot uşor modifica pe parcurs, deci nu-şi prea au rostul.

Îmi doresc lucruri dar dorinţele mele legate de lucruri sunt ori atât de neînsemnate încât nu merită menţionate ori de-o amploare atât de mare încât nu îndrăznesc să le asez în cuvinte.

Însă, de-o vreme, mi-am propus să fac o listă. Cu lucruri mici, cu lucruri mai mari, nu contează. Să fie cu chestii pe care le doresc împlinite. Trăite. Simţite. Sau obţinute. Într-o viaţă. În viaţa asta.

O să bifez pe listă asta lucruri pe care mi le doresc. Şi o să mă străduiesc să le realizez. Poate aşa mă voi simţi mai motivată.
Şi-n paralel, pe-o altă listă, voi bifa lucrurile pe care le-am dorit şi s-au realizat. Poate asta mă îmi va aduce aminte că pot obţine ce îmi doresc.

Voi aveţi asemenea liste? Vi se par utile?

Deci:

Îmi doresc un tatuaj. Unul mic, cu o semnificaţie destul de superficială. Nu ştiu exact de ce-l vreau şi nici dacă o să-mi placă când o să-l am însă ştiu că mi-l doresc de ceva ani. Şi ştiu şi că o să vină vremea lui. Poate o să fiu o bunicuţă care intră prima oară într-un salon de tatuaje. happy

Îmi doresc o călătorie pe mare. Nu neapărat o croazieră. Vreau câteva zile departe de orice urmă de pământ, să fiu înconjurată doar de apă şi de cer. Să adorm sub cerul plin de stele şi să mă trezesc legănată de valuri şi mângâiată de soare. Şi să simt viaţa pe mare aşa cum o simt oamenii care trăiesc făcând asta. Ştiu că, şi pentru asta, o să vină momentul potrivit.