Ne aflăm de multe ori la diverite intersecții în drumurile noastre prin viață. Uneori e nevoie de curaj pentru a alege o anumită cale. Alteori, calea dinaintea noastră pare atât de clară încât nu facem decât să pășim pe ea fără a ne pune vreo întrebare. Alegem și alegerile noastre sunt, mereu, cele care ne pornesc pe o cale sau pe alta.
Însă, dincolo de toate alegerile astea cotidiene, ne aflăm, uneori, în viață, la câte o răscruce care poate să schimbe ceva fundamental din viața noastră.
Uneori, imagini ale posibilelor drumuri ne incită acut simțurile și ne dau avântul necesar pentru a face o schimbare radicală, schimbare care ne solicită intens și pe care ne hotărâm greu să o facem. Alteori, sunt mari intersecții de-ale vieții noastre dar pe care pornim ușor, sunt schimbări care intervin în viața noastră pe tăcute, instalându-se lent, comod, fără furtuni, tocmai pentru că, deși ne îndrumă pașii într-o direcție diferită, ni se par firești.
Când… când e târziu pentru a porni pe un drum nou, cu totul nou? Când e cazul să spui… asta e, am ales să merg pe un drum, nu e cel care mi se potrivește cel mai bine dar, pentru că eu l-am ales, trebuie să mi-l asum și să-l parcurg până la capăt? Când trebuie să te resemnezi în fața propriilor alegeri?
Se zice că, pentru a realiza ceva, trebuie întâi să îndrăznești să visezi. Bun. Dar când trebuie să recunoști că visurile tale sunt irealizabile? Că sunt himere cu care te hrănești? Ne sunt visurile limitate? Putem să ne dorim dar… trebuie să ne dorim limitat?
Îmi doresc să pornesc pe o cale. Să fac pași pe un drum necunoscut. Și mi se zbat în minte, în suflet, multe gânduri… nesiguranțe, temeri, îndoieli. Cum pornești pe o cale pe care ți-o dorești dar nu ești convins că nu e decât o iluzie? Alegi să rămâi pe loc pentru că îți lipsește siguranța realizării sau riști? Trebuie să fii cerebral și să filtrezi totul prin sita recii rațiuni sau să asculți de glasul acela fragil al dorinței sădite în suflet?
Oricat ai fi de cerebral, fiecare alegere implica o doza de risc.
Intrebarea e cat de mult risc poti sa-ti asumi.
Păi da. Totul e despre riscuri… mici, mari. Dar asumate.
Dacă şansele reale de a reuşi sînt sub 50%, atunci e cazul să te pregăteşti serios pentru un eşec şi să ai conştiinţa acestuia în orice clipă, pentru a evita o dezamăgire cruntă (şi tot ce mai aduce cu ea). În special dacă alegerea ar (putea) afecta la fel de puternic şi alte persoane în afară de tine.
Şi în afară de asta, poate ai văzut măcar secvenţele date ca reclamă dacă nu tot numărul, cu baba aia de 68 de ani (sau cît naiba avea) care a făcut strip-tease în parodia aia de show de la ProTV cu ghiorlanii n-au talent. Ei bine, dacă numărul ăla ţi s-a părut jenant, penibil, ridicol şi/sau mai-ştiu-eu-cum, atunci de fiecare dată cînd vrei să faci ceva, orice, în viaţă, aminteşte-ţi de senzaţia aia şi gîndeşte-te dacă nu cumva ceea ce vrei să faci te va pune într-o postură similară, cum te-ai simţi dacă ai face-o şi ce ar zice restul lumii despre asta (în caz că-ţi pasă de reacţia “publicului”
.
Dacă nimic din toate astea nu contează, atunci go ahead, live your life the way you want it to!
Oricum, în curînd n-o să mai avem ocazia să facem prea multe alegeri chiar şi în ceea ce priveşte propria viaţă, fiindcă le vor face alţii pentru noi, sistematic şi cît se poate de legal (căci se vor emite şi legile necesare, cînd va veni vremea, cu sau – mai ales – fără fără ştirea publicului).
Cum calculezi procentul, să îți dai seama dacă e vorba de șanse de reușită? Poate pornești pe un drum care se va dovedi un eșec total. Dar nu știi dinainte. Deci?
Da, clar, aspectul acesta e de luat serios în seamă. Impactul asupra celor din jur. În cazul ăsta, lucrurile sunt un pic mai simple, pentru că, cumva, greutatea de-a lua o decizie e ușurată.
Lumea… în categoria ˝ce zice lumea˝ , pentru mine, intră doar oamenii a căror părere contează, oameni care ar putea fi afectați de decizia mea, oameni apropiați. În rest, să zică lumea ce-o vrea…
Eu întrebam când e târziu pentru o schimbare… când e cazul să îți spui – nu mai are rost?!
și nu, nu știu de băbuța aceea pentru că nu mă uit la televizor, deci nici la emisiunea respectivă…
Calculul se face pe baza informaţiilor, preferabil reale şi cît mai exacte. La poker mai joci la cacealma, mai rişti, dar acolo nu-ţi pui miză viaţa; cînd e vorba de viitor, de viaţa ta şi posibil a altora, atunci cauţi să afli cît mai multe, pînă să faci un pas mare. Ştiu, sună prea “matematic” acel 50%; poţi să-i spui “jumate” dacă vrei, pare mai “dulce”, însă ideea e să ai şanse reale de a reuşi în ceea ce-ţi propui, altfel îţi iroseşti energia şi zilele.
Bat cîmpii, nu mă pot concentra, am prea multe în/pe cap. Şi pînă la urmă, fiecare are “stilul lui de joc” şi mai ţine şi de noroc. aşa că… baftă, orice ai face!