… ceea ce par a fi!
În lumea în care trăim – dar mă gândesc că lucrurile ar sta la fel în orice alt fel de lume, totuși – să fii diferit înseamnă un act de curaj sau unul de inconștiență. Într-un caz, e nevoie de extrem de multă încredere în sine, în celălalt, poate tocmai de o pierdere totală a acestei încrederi.
În lumea în care trăim lucrurile sunt judecate după aparențe și ceea ce primează e tocmai superficialitatea lucrurilor.
În lumea în care trăim oamenii sunt adulați când sunt undeva sus, deasupra celorlalți (din teamă?) și sunt, pur și simplu, călcați în picioare atunci când se întâmplă să fie jos (din invidie?). Ne temem într-atât de mult c-am putea pierde controlul?
În lumea în care trăim e normal ca lucrurile să nu fie ceea ce par a fi. Dar nici nu există dorința de a le înțelege cum sunt cu adevărat, în profunzime (din nepăsare sau teamă?).
E nimic mai mult decât o normalitate anormală!
“Viaţa e o scenă…”, nu-i aşa? Atunci de ce te miri… Marea majoritate vor să ia Oscaru’. Unii dintre noi, ăştia săracii (material, nu neapărat cu duhu’
, îl luăm pe bucăţi: întîi osu’, apoi caru’. Da, e un banc vechi şi cine ştie un pic de rromanes înţelege aluzia. Am avut de fapt o revelaţie cum că lumea aia pe care noi o considerăm “normală” nici n-a existat vreodată decît în cărţile de poveşti şi-n filmele cu happy-end. Ain’t that wicked, or what?!
in lumea in care traim… sa avem taria sa fim normali, chiar impotriva anormalitatii intregii luimii… iar normalitatea… sa o masuram, cu masurile divine ale eternitatii… in asa fel incat… niciodata sa nu incuram normalul, cu anormalul…
..în lumea în care trăim să fii un întreg este dificil și generează o serioasă autoconsumare….
Diferit poți să fii….dar să nu fii față de tine.