Călătoria este răsplata – spune Steve Jobs în biografia vieții lui, scrisă de Walter Isaacson.
Impresionantă carte. În toate felurile posibile. Mi-a luat cam prea mult timp, toată vara, ce-i drept, să citesc cele peste șase sute cincizeci de pagini, dar am terminat-o zilele acestea. Și deși vroiam să parcurg toată povestea, s-o termin, îmi doream și să mai continue.
Nu-i o carte ușoară, nici banală. Viața lui Steve Jobs. Călătoria lui deloc simplă prin lume.
Autorul spune de la început că Steve Jobs și-a dorit și a cerut să fie o carte pe care el, personajul principal, să nici nu o citească, ca să nu-i influențeze cursul. Să fie cât de poate de reală și autentică. N-am de unde să știu dacă e așa, dacă cartea aceasta impresionantă e o oglindă nedeformatoare a vieții lui Steve Jobs, am tendința să cred că, inevitabil, unele lucruri n-au avut cum să fie transmise tocmai în forma lor cea mai onestă, extrem de reală, având în vedere că paginile cărții sunt bazate pe discuții și interviuri luate unor oameni apropiați sau mai puțin apropiați de Steve Jobs în timp ce acesta încă trăia. Așadar, cumva, o anumită reținere sau chiar deformare a realității mi se pare că ar fi destul de justificată.
M-a fascinat cartea, desigur. Nu pentru că aș fi devenit automat un fan înrăit Steve Jobs, văzând în acesta ceva perfect. Dar cartea aceasta vorbește despre un om care-a scris istorie. Și e o istorie elegantă, cu mult stil, cu o simplitate dusă la extrem, înfrumusețând o industrie care părea să fie destinată cenușiului, neesteticului. El e cel care a forțat industria IT&media să fie și una frumoasă, elegantă și cu stil, nu doar una tehnică, funcțională.
Nu cred că Steve Jobs a fost un geniu. Nici pe departe un om perfect. Sau un om empatic. Dar mi-e clar că a fost un om aparte. Inteligent peste medie.
Extrem de vizionar.
Sloganul celebru al companiei Apple – Gândește diferit – vorbește în primul rând despre Steve Jobs. Asta a făcut toată viața și a forțat o întreagă industrie să facă la fel. A gândit diferit față de marea majoritate a oamenilor, cumva pe repede înainte, având viziunea a ceea ce-ar putea să fie în viitor. Și-a pus în practică.
A fost un inadaptat. Un veșnic nemulțumit. Un căutător. Dar, cel mai mult, un om care-a crezut, parcă mereu, cu extrem de multă tărie, în propriile idei, dorințe, viziuni. Și-a luptat crâncen pentru a le pune în practică, pentru a demonstra că e posibil ceea ce, cel mai adesea, părea imposibil. Și se tot dovedea a nu fi imposibil.
Cartea pare a fi construită mai degrabă în jurul defectelor lui Steve Jobs, dar îmi dă sentimentul că-i structurată așa tocmai pentru a-i scoate în evidență calitățile, capacitatea lui de-a direcționa lucrurile înspre acțiuni revoluționare, care-au schimbat istoria în ceea ce privesc calculatoarele personale, apoi telefoanele mobile, tabletele etc. Nu el a fost geniul care-a inventat componentele tehnice, dar e cel care a știut să direcționeze geniul tehnicienilor înspre crearea unor obiecte, fiecare extraordinare pentru vremea lor.
Nimeni nu vrea să moară, spune în speech-ul ținut în 2005 la festivitatea de absolvire de la Stanford (un material care merită urmărit!). Chiar și cei care vor să meargă în rai, nu-și doresc să moară ca să ajungă acolo. Tare asta, nu? Și totuși, moartea este destinația noastră comună. N-a putut nici el, chiar CEO Apple fiind, extrem de bogat, să evite moartea, lupta nedreaptă cu cancerul pe care a dus-o câțiva ani, cumva refuzând să accepte că problema lui de sănătate e una reală.
Dacă nu uiți că urmează să mori, nu cazi în capcana de-a crede că ai ceva de pierdut. Nu ai nici un motiv să nu-ți urmezi inima. El asta a făcut toată viața. Și-a urmat instinctele. Și-a avut un drum deloc banal. N-a fost un om, un tată, un soț, un șef perfect, dimpotrivă, pare a fi fost un tiran, un om fără prea multă diplomație sau atenție la modul în care rănește oamenii. Dar cine suntem noi, oricare dintre noi, să-l judecăm? A fost un om care și-a dus propriile lupte așa cum a putut. Faptul că a fost un copil abandonat și crescut de o familie adoptivă, și-a pus clar amprenta asupra personalității și durității lui.
Cei care sunt suficient de nebuni încât să creadă că pot schimba lumea sunt cei care o schimbă cu adevărat. El a fost un astfel de om. Așadar, dincolo de a-l judeca, cred că trebuie să-i fim recunoscători.
Îmi dai voie să tac de data asta?
Desigur. Știu perfect că părerile sunt extrem de împărțite și îmi pare chiar firesc să fie așa.
A mea e cea descrisă mai sus. Poate fi corectă, la fel cum poate fi greșită. Exact ca a oricui altcuiva.
Oricum… dacă aș învăța asta… să cred că-i despre călătorie vorba… să mă pot bucura de drum… ah.
Totul ţine de natura fiecăruia, de caracter, de felul de-a fi – cum vrei să-i spui. Unii îşi trăiesc viaţa ca în ‘Fast and furious’ – a quarter mile at a time – alţii îşi propun ţeluri şi de la propunere pînă la finalizare (dacă se lasă cu finalizare
) muncesc cu capu-n pămînt şi nu trăiesc deloc acel timp, n-au habar cînd le-a trecut viaţa dar izbucnesc într-un rîs isteric la final şi apoi plîng în pumni cînd nimeni nu le acordă atenţia pe care şi-o credeau cuvenită. Ain’t life a bitch?! Well, fuck it! 
De ce trebuie să-i fim recunoscători lui Jobs? Că nu ne-a dat nimic pe gratis, adică viziunea lui ne costă și pe noi, clienții lui potențiali, dar și pe angajații lui, ăia tiranizații.
Bine, înțeleg că ți-a plăcut cartea, oricărui hipster îi place despre oricare geniu. E inspirațional, ca să zic așa … Dar lumea e tot ca dracu și tu tot nu ți-ai găsit un sens, asta e, mai caută, că nu-i aici.
Max, am editat comentariul și nu l-am șters de tot pentru că nu mă deranjează părerile diferite de ale mele. Doar limita aceea de diplomație, nah, asta e, țin la ea, măcar aici, pe blogul meu.
Așadar, repet, e părerea ta, așa cum ceea ce am expus mai sus, e părerea mea. Și nu țin să conving pe nimeni de nimic.
Altfel… fiecare facem ce putem, nu? Că e bine, sau e greșit, sau… poate părea oricum în ochii oricui, poate fi chiar așa cum văd alții, nu zic nu, dar… măcar caut. În felul meu.